Conform datelor puse la dispoziţie de Direcţia Generală de Paşapoarte, pentru a obţine paşaport pentru un copil de 3 ani, părinţii vor depune documentele următoare: paşaportul vechi dacă este cazul, certificatul de naştere al copilului, în original, documentele de identitate ale părinţilor, dovada achitării contravalorii taxelor, procură specială în care un părinte îl împuterniceşte pe celălalt, în cazul în care este nevoie, hotărâre judecătorească în cazul încredinţării tutelare a copilului unui singur părinte, act de deces în cazul în care unul dintre părinţi a decedat, procură specială în cazul în care o altă persoană depune documentele.
Copilul de 3 ani va fi prezent în momentul depunerii documentelor, însă va fi scutit de preluarea impresiunilor digitale, a amprentelor. După depunerea actelor şi efectuarea procedurilor specifice, se va furniza data la care paşaportul poate fi ridicat de către părinţi sau împuterniciţi. Pentru un copil de 3 ani, paşaportul poate fi emis temporar, pentru 1 an, sau pentru maxim 3 ani.