Conform Ministerului Educaţiei, copilul de 3 ani, trebuie înscris în grupa mică la grădiniţă. Grădiniţa nu este obligatorie, dar este necesară. Psihologii insistă pe ideea conform căreia un copil are nevoie de socializare şi de instruire într-un mediu organizat şi bine structurat.
Evident că părintele este primul educator al celui mic, însă urmând programa primului an de grădiniţă, cel mic va avea acces mult mai uşor la o serie de informaţii şi activităţi.
Copilul de 3 ani va învăţa la grădiniţă să socializeze, să se joace cu toţi copiii, să le cunoască particularităţile, îşi va descoperi noi aptitudini, va deprinde tehnica coloratului, va cânta, va empatiza, va învăţa să dea şi să primeacă ajutor, va descoperi competiţia. Grădiniţa este locul unde cel mic înţelege faptul că şi el are un rol foarte important, are îndatoriri, aşa cum mami merge la serviciu, aşa şi el merge la grădi.