În prezent, părinții au la dispoziție o gamă foarte largă de jucării din care pot să aleagă pentru copilul lor. Desigur, e bine să te informezi și să alegi jucării potrivite pentru vârsta copilului și pentru a obține rezultate și în afara distracției, adică jocuri educative, care să îi stimuleze dezvoltarea cognitivă.
Pentru băieții de 4 ani, care se află în plin proces de cunoaștere pe sine și lumea din jurul său, e bine să achiziționezi jocuri care îi ajută să facă diverse conexiuni. Spre exemplu, cumpără o carte cu animale care să scoată sunetele specifice. Așa, ei vor reuși să facă legătura dintre sunet, imagine și numele animalului – învățând astfel despre lumea înconjurătoare. Puzzle-ul potrivit vârstei îi va ajuta să asimileze ideea de formă și de potrivire, ceea ce îi va stimula logica și perspicacitatea. De asemenea, orice joc care îl ajută să învețe culori sau forme este benefic dezvoltării sale. Jocurile cu mașinuțe sunt și ele pe listă.
În momentul în care alegi jucării pentru cel mic e important să pui accent pe dezvoltarea sa, atât fizică, dar și mentală.
Sursa: parents.com