Sumar:
- Despre diversificare
- Când este pregătit bebeluşul pentru diversificare
- Ce fructe să îi oferi în prima zi de diversificare
- Ce legume să mănânce în prima zi de diversificare
- Apa, piureul şi alte alimente în prima zi de diversificare
- Concluzii
- Resurse despre „ Prima zi de diversificare, cu ce să începi”
Despre diversificare
Primele luni de viaţă ale bebeluşului reprezintă perioada de acomodare a mamei şi copilului, deprinsul cu alăptatul şi primii paşi în dezvoltarea celui mic. După primele şase luni, în viaţa bebeluşului începe diversificarea, una dintre cele mai importante etape din creşterea şi dezvoltarea copilului.
Medicii pediatri recomandă ca diversificarea să înceapă la vârsta de şase luni. Până la această vârstă, cel mic a fost hrănit exclusiv cu lapte, fie pe cale naturală, la sân, fie cu formule de lapte praf. Acesta este momentul în care micuţul este pregătit fizic şi psihic să pornească în explorarea gusturilor. Atunci când se vorbeşte despre diversificare, cea mai importantă este sănătatea celui mic, fapt care impune anumite reguli legate de succesiunea şi calitatea alimentelor, dar şi de gradul de dezvoltare al micuţului şi de starea acestuia. Urmând tabelul de diversificare, rezultatul va fi cel dorit, copilul putând să se bucure de gusturi şi să-şi asigure resurse pentru o dezvoltare fizică şi psihică normală.
Diversificarea alimentară a celui mic se va face după reguli exacte. Se va începe diversificarea când bebeluşul este sănătos. Nu se vor introduce mai multe alimente noi într-o zi, ci se va introduce un aliment nou la un interval de câteva zile, tocmai în ideea de a putea fi sesizate eventuale reacţii şi de a putea fi stabilită cu uşurinţă cauza.
În ceea ce priveşte cantitatea de alimente, orice nou aliment se va administra treptat, pornind de la două-trei linguriţe, fiind administrat cu linguriţa.
Diversificarea vizează înlocuirea treptată a unei mese de lapte cu o masă formată exclusiv din mâncare solidă. Această înlocuire se va produce crescându-se progresiv cantitatea alimentului introdus şi scăzându-se concomitent cantitatea de lapte.
În mod normal, mesele nu vor fi înlocuite haotic, ci prima masă înlocuită va fi cea de la ora 10, a doua masă va fi la ora 13, iar a treia masă înlocuită va fi cea de la ora 17. Mama poate decide dacă ar fi mai bine pentru ea şi pentru micuţul ei să înceapă înlocuirea unei mese de la o altă oră, şi nu neapărat cu cea de la ora 10, în funcţie de orarul şi caracteristicile celui mic.
În diversificare, alergiile şi intoleranţa alimentară reprezintă două probleme care impun o atenţie specială. Este foarte important a se urmări toleranţa digestivă a micuţului la fiecare aliment nou, motiv pentru care nu trebuie introduse mai multe alimente noi într-o zi. Alimentele cu potenţial alergen, care sunt incluse în alimentaţia unui bebeluş sunt laptele, ouăle, citricele, produsele care conţin gluten, seminţele de orice tip şi peştele. Alimente alergene sunt şi fructele de pădure, mierea, alunele, nucile sau căpşunele, însă acestea nu ar trebui să fie incluse în alimentaţia celui mic, până la vârsta de 1, respectiv 3 anişori. Copilului cu vârsta sub un an, nu i se vor administra căpşune, zmeură, fragi, afine, mure, smochine, miere, maioneze, creme cu ou crud, prăjituri din comerţ, iar sub trei anişori nu va consuma carne de miel, ied sau vânat.
Dacă se sesizează anumite reacţii, mici bubiţe pe piele, scaune moi sau vărsături, se va decide întreruperea administrării noului aliment şi va fi informat medicul pediatru. Dacă unul dintre părinţi are un fond alergic accentuat, atunci va fi informat medicul pediatru, impunându-se prudenţă în administrarea oricărui nou aliment pentru a se putea interveni asupra eventualelor reacţii.
Spre vârsta de un anişor, cel mic ar trebui să aibă în meniul lui carne, ouă, fructe şi legume, peşte, lapte, iaurt, cereale; va trebui să consume lichide, să se bucure de o prăjiturică făcută în casă.
wholesomebabyfood.momtastic.com
„Este important să respectăm preferințele copilului și să nu îl forțăm să mănânce tot din farfurie, să îl încurajăm să mănânce în același timp cu restul familiei, iar astfel, în timp, va învăța să mănânce singur.” Dr. George Dejeu
Când este pregătit bebeluşul pentru diversificare
Fiecare copil are ritmul său de creştere şi dezvoltare, prezentând anumite particularităţi, anumite înclinaţii sau refuzuri în faţa a ceva nou. Însă chiar şi aşa, începutul diversificării presupune îndeplinirea anumitor condiţii. Astfel, diversificarea se va face ţinând cont de anumite reguli. Pe lângă faptul că fiecare mamă va simţi când este timpul ca micuţul ei să înceapă diversificarea, ţinând cont, instinctiv, de comportamentul şi gradul de dezvoltare neurologică şi corporală al acestuia, diversificarea nu se va începe mai devreme de şase luni, şi nu mai târziu de nouă luni. Este foarte important ca micuţul să poată sta în poziţia şezut şi să-şi susţină bine căpuşorul. Mai sunt şi alte semnale de care o mamă poate ţine cont atunci când trebuie să decidă dacă este sau nu momentul pentru începerea diversificării. Atunci când cel mic îşi roade pumnişorii când vede pe cineva mâncând, dacă îşi manifestă interesul pentru ceea ce are mama în farfurie sau atunci când manifestările lui demonstrează că este pregătit să înceapă diversificarea.
Conform American Academy of Pediatrics-AAP, atunci când se începe diversificarea, trebuie ţinut cont de nivelul de dezvoltare al copilului. Şi AAP susţine aceleaşi aspecte. Micuţul trebuie să-şi controleze bine căpuşorul, astfel încât să poată fi pus într-un scăunel special pentru masă într-o poziţie corectă. Un alt aspect punctat de AAP este comportamentul celui mic în faţa unei linguriţe cu mâncare. Deschide guriţa atunci când linguriţa se apropie de el? Este atent la o farfurie cu mâncare pusă în faţa lui? Pare nerăbdător să guste? Dacă da, atunci mama poate considera că diversificarea poate începe. De asemenea, conform AAP este foarte important ca micuţul să poată transfera conţinutul unei linguriţe în guriţă fără a avea tendinţa de a împinge mâncarea afară. Aici va fi foarte importantă şi consistenţa mâncării, fiind indicat ca mâncarea să nu fie foarte densă ca textură.
O altă regulă recomandată de AAP este greutatea copilului. În general, copilul este pregătit pentru diversificare atunci când şi-a dublat greutatea de la naştere.
Este foarte important ca diversificarea să înceapă atunci când micuţul este sănătos, evitând începerea acesteia chiar dacă cel mic se confruntă cu o răceală. De asemenea, mama va asigura micuţului ei un mediu plăcut, confortabil şi liniştitor, masa fiind astfel asociată cu un episod relaxant şi vesel.
AAP recomandă ca mamele care alăptează să continue să-şi hrănească micuţii la sân, cel puţin până la vârsta de un anişor, chiar dacă s-a început diversificarea. De asemenea, foarte important este ca medicul pediatru să stabilească şi să recomande suplimentarea de vitamina D şi de fier, mai cu seamă în primul an de viaţă.
Ce fructe să îi oferi în prima zi de diversificare
Odată stabilit împreună cu medicul pediatru că diversificare poate începe, mama se poate înarma cu răbdare şi dedicare, cu linguriţe şi castronele, mixer şi blender, storcător de fructe, aparate de gătit cu abur, dar şi cu multă iubire şi încredere. Se poate ca cel mic să nu accepte ceea ce vrea mama să-i dea şi să fie mult mai fericit cu lăpticul lui obişnuit. La fel de bine se poate ca micuţul să se bucure foarte mult de noile gusturi şi să se manifeste plin de bucurie atunci când vede castronelul. Mama va învăţa să gestioneze fiecare situaţie, va jongla cu alimentele astfel încât să descopere ceea ce acceptă micuţul ei şi va ţine cont de regula conform căreia copilul nu va fi niciodată forţat să manânce. Mai bine se schimbă ingredientul neprietenos şi se reîncearcă după o perioadă de timp. Se spune că dacă micuţul refuză un aliment de 10 ori, indiferent la ce distanţă îi este administrat, atunci sigur nu îl va accepta şi ar fi bine să nu i se mai introducă în meniu.
Pe acelaşi principiu, dacă cel mic manifestă un interes special pentru un anumit aliment, atunci mama nu trebuie să ezite în a i-l administra.
Prima zi de diversificare nu va conţine carne, ouă, peşte sau alte ingrediente recomandate mult mai târziu.
În principiu, prima zi de diversificare va fi bazată pe fructe sau legume sub formă de piure. Se va începe diversificarea alegând un singur ingredient administrat o dată pe zi. După două-trei zile, se va putea adăuga un ingredient nou până când meniul celui mic devine tot mai variat şi mai gustos. Însă pentru prima zi, mama se va rezuma la un fruct sau la o legumă, după cum decide împreună cu medicul pediatru.
Astfel, pentru prima zi de diversificare, în materie de fructe sunt recomandate merele, perele sau piersicile. Indiferent de fructul ales, acesta trebuie să fie unul pe care chiar mama îl consumă în mod frecvent, fiind familiar micuţului încă din timpul vieţii intrauterine. Nu sunt recomandate fructele provenite din zone cu altă cultură alimentară, existând posibilitatea ca organismul micuţului să nu îl accepte. Se va acorda o foarte mare atenţie îndepărtării seminţelor şi cojilor. Fructele vor fi foarte bine spălate, putând fi administrate crude, coapte în cuptor sau pregătite pe baie de abur. Indiferent de modalitatea aleasă, acestea vor fi administrate sub formă de piure. În stare crudă, fructele vor fi rase pe răzătoarea din sticlă sau plastic specială pentru bebeluşi sau vor fi mixate bine în blender. Fructele coapte sau fierte vor fi pasate foarte bine. Se va începe cu trei linguriţe de piure la o masă, administrate puţin câte puţin, pentru ca cel mic să descopere gustul şi să poată înghiţi. Piureul rămas nu îi va mai fi administrat mai târziu, în primul rând pentru că în prima zi de diversificare are o singură masă solidă, iar în al doilea rând pentru că şi-ar schimba proprietăţile. Ceea ce a rămas, poate consuma mama sau un frăţiorul mai mare.
Ce legume să mănânce în prima zi de diversificare
Prima masă solidă a bebeluşului poate fi constituită dintr-o legumă. Legumele alese pentru a fi administrate celor mici, în special în acestă perioadă atât de importantă, plină de gusturi şi texturi noi, în care burtica trebuie să se obişnuiască şi să accepte un nou fel de hrană, ar trebui să fie în stare proaspătă, cel mult congelate. Legumele conservate prin alte mijloace presupun un aport de sare, ceea ce nu este indicat în cazul copiilor până într-un anişor, cu atât mai mult în debutul diversificării. Legumele ar trebui alese din producţia specifică locului de unde este copilul, legume de sezon, pentru a nu se produce refuzul în faţa unui aliment care nu a fost folosit în istoricul familiei. Ca şi în cazul fructelor, mama va alege o legumă pe care ea însăşi a consumat-o frecvent pe timpul sarcinii. Pentru prima zi, cele mai indicate legume sunt morcovii sau dovleceii. Se pot alege şi rădăcina de păstrunjel sau păstârnac, deşi sunt cam aromate, sau cartoful dulce. Legumele vor fi bine curăţate şi spălate, după care vor fi fierte, fie în apă, fie pe baie de abur. Se vor pasa foarte bine şi se vor administra trei linguriţe de piure, puţin câte puţin. Aceeaşi legumă va fi administrată micuţului timp de trei zile, după care meniul se va mai îmbogăţi cu o legumă nouă.
Spre deosebire de fructe, legumele pot fi acceptate mai greu de către micuţ. Nu se va insista şi nu se va forţa. Atât cât mănâncă, va fi suficient pentru prima lui masă. Ulterior, mama va descoperi împreună cu bebeluşul ei de ce gusturi este mai atras.
Apa, piureul şi alte alimente în prima zi de diversificare
Mititeii alăptaţi până la momentul diversificării se poate să nu fie familiarizaţi cu băutul apei, deşi din când în când, mama poate le-a administrat câteva linguriţe de apă. Odată începută diversificarea, micuţii trebuie să fie şi hidrataţi. Vor consuma puţină apă administrată cu linguriţa sau cu un păhărel special, fiecare masă solidă fiind însoţită şi de apă. Se va administra doar apă plată, de calitate. Zahărul şi sarea sunt total interzise în prima zi a diversificării și până în jurul vârstei de un an. Prima zi a diversificării ar trebui să se rezume doar la piureul fie dintr-un fruct, fie dintr-o legumă. Formulele de cereale cu lapte pentru mititei vor fi administrate doar la prescripţia medicului pediatru, însă nu ar trebui să fie prezente în prima zi de diversificare, chiar dacă sunt fără gluten.
Astfel, prima zi de diversificare a bebeluşului va cuprinde lăpticul obişnuit, o masă constituită din piure proaspăt dintr-un fruct sau o legumă, apă şi multă încântare în descoperirea unui noi gust şi a unui nou fel de alimentaţie.
Concluzii
Prima zi de diversificare este foarte importantă, micuţul descoperind noi gusturi şi un mod nou de a-şi linişti burtica pofticioasă. Prima masă solidă se va administra atunci când bebeluşul este sănătos, când nu este foarte obosit sau prea înfometat. Mama va administra primele trei linguriţe de piure cu multă răbdare şi înţelegere în faţa posibilelor refuzuri din partea celui mic. Primul piure al copilului va fi pregătit dintr-un singur fruct sau o singură legumă, urmând ca după două-trei zile să experimenteze un gust nou. Prima masă înseamnă trei linguriţe de piure, administrate puţin câte puţin, cu răbdare şi dragoste. Unii dintre bebeluşi se vor arăta foarte încântaţi, alţii, din contră, vor refuza noul mod de hrană. Cu răbdare şi cerând sfatul medicului pediatru, chiar şi pentru aceştia din urmă se va găsi o cale de a accepta noi gusturi şi de a mânca cu bucurie şi plăcere, asigurându-şi astfel necesarul de nutrienţi pentru a creşte mari şi sănătoşi.
Resurse despre „Prima zi de diversificare, cu ce să începi”:
Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultați medicul dumneavoastră sau să contactați Dr. George Dejeu, medic specialist chirurgie.
Dr. George Dejeu
medic specialist chirurgie
Spitalul Pelican Oradea
www.spitalpelican.ro
www.drdejeu.ro
dejeu.george@drdejeu.ro
0741 039931
0731 212294