SUMAR:
- Cum ne dăm seama că cel mic se află în urma colegilor săi?
- Lipsa abilității de gestionare a stărilor emoționale
- Cum pot susține părinții dezvoltarea adecvată a copiilor?
- Care sunt posibilele riscuri atunci când cel mic este în urma colegilor?
- Concluzii
- Resurse despre „Cum putem veni în ajutorul copiilor care au rămas puțin în urmă?”
Pe măsură ce copiii cresc, se dezvoltă și se maturizează, așteptările celor din jur, ba chiar așteptările întregii societăți sunt mult mai mari. Temele pentru acasă devin brusc mai provocatoare, sporturile care odată erau doar niște activități distractive acum devin din ce în ce mai competitive și mai exigente din punct de vedere fizic, iar toate celelalte ocupații, jocurile și emisiunile pe care copiii le urmăreau împreună cu prietenii lor, încep să fie considerate „puerile”. Toți copiii, la un moment dat, ajung să se confrunte cu propriile emoții și provocări când vine vorba de a ține pasul cu cerințele societății și cu satisfacerea așteptărilor pe care părinții și profesorii le au de la ei.
Atunci când procesul de dezvoltare și maturizare al unui copil se desfășoară mai lent comparativ cu colegii săi, inevitabil, acesta se va confrunta cu o serie de stări interioare. Se va simți mai tot timpul marginalizat, jenat sau nedumerit, când vine vorba de lucrurile pe care colegii săi reușesc să le facă și el nu. Din fericire, un copil nu poate rămâne prea mult timp în urma colegilor săi, dar chiar și această imaturitate temporară provoacă un nivel ridicat de disconfort. Specialiștii sunt convinși că în majoritatea cazurilor, pe măsură ce copiii cresc, comportamentul și abilitățile lor tind să se uniformizeze.
Procesul prin care un copil reușește să își ajungă din urmă colegii nu este unul ușor, așa că rolul părinților este de a-l liniști pe micuț și de a-i oferi sprijinul de care are nevoie pentru a izbuti., conform understood.org.
Cum ne dăm seama că cel mic se află în urma colegilor săi?
De multe ori, acei copii care își sărbătoresc printre ultimii ziua de naștere din întreaga clasă sunt mai predispuși să fie mai puțin dezvoltați și maturi în comparație cu colegii lor, însă vârsta nu reprezintă unicul factor după care ar trebui să ne orientăm, deoarece copiii se maturizează într-un ritm diferit.
Putem să ne dăm seama că cel mic este mai în urma colegilor săi în momentul în care are nevoie de mai mult ajutor sau de ajutor suplimentar pentru a realiza lucrurile pe care colegii săi le realizează în mod independent, dacă dă dovadă de mai puțină coordonare fizică decât ceilalți copii de vârsta sa, dacă se supără ușor sau nu se poate calma atunci când lucrurile nu merg așa cum își dorește, dacă face eforturi uriașe pentru a se adapta cerințelor de la grădiniță sau de la școală, dacă evită activitățile care sunt noi sau mai provocatoare sau dacă este mai puțin dezvoltat din punct de vedere fizic decât ceilalți copii de vârsta sa.
În ceea ce îi privește pe copiii de vârstă mai mare, ne dăm seama dacă aceștia manifestă semne de inferioritate comparativ cu colegii lor dacă prezintă interese neadecvate vârstei (de exemplu, un preadolescent care încă se uită la desene animate pentru copii mici), dacă dau dovadă de neadaptare socială în cazul întâlnirilor de grup nesupravegheate, dacă prezintă rigiditate sau lipsa dorinței de a încerca lucruri noi, dacă se simt extrem de rușinați în cazul unor conversații despre sex și sexualitate (chiar și atunci când nu poartă astfel de conversații cu părinții), dacă sunt mai puțin dezvoltați din punct de vedere fizic decât colegii lor sau dacă au dificultăți semnificative de adaptare la noile provocări academice.
Unii copii pot fi mai puțin maturi dintr-un anumit punct de vedere și foarte avansați din alt punct de vedere. De exemplu, un copil ar putea da dovadă de abilități sociale extraordinare, dar să se simtă pierdut când vine vorba de complexitatea din punct de vedere social a școlii generale, chiar și atunci când se pare că toți ceilalți prieteni se simt suficient de confortabil., conform understood.org.
Lipsa abilității de gestionare a stărilor emoționale
În esență, cât de maturi sunt copiii nu are prea mare legătură cu jucăriile cu care se joacă sau cu faptul că le este frică să se uite singuri la filme de groază. Un aspect-cheie care face parte din creșterea și dezvoltarea corespunzătoare a copiilor are legătură cu dobândirea unor abilități invizibile de înțelegere, de aprofundare, de gestionare a emoțiilor și impulsurilor atunci când acestea apar.
Copiii care nu au dobândit încă abilități de gestionare a propriilor emoții fac față cu greu chiar și celei mai nesemnificative contracarări, nu își pot controla comportamentul impulsiv și nici nu se calmează cu prea multă ușurință. De exemplu, un copil care numaidecât vrea acasă pentru că prietenii săi nu vor să joace jocul său preferat, un copil care izbucnește în lacrimi dacă nu primește prăjitura pe care o vede în vitrină sau un copil care manifestă o criză de furie atunci când mama sa îl roagă să își facă curat în cameră. Când vine vorba de copiii de vârstă mai mare, ne putem gândi la preadolescenții care își aruncă controler-ul atunci când pierd un joc video, care își întrerup impulsiv profesorii sau prietenii atunci când aceștia vorbesc sau când întârzie la orice eveniment planificat., conform centerforparentingeducation.org.
Cum pot susține părinții dezvoltarea adecvată a copiilor?
Părinții pot prelua controlul în ceea ce privește dezvoltarea adecvată a copiilor lor, încurajându-i să dezvolte abilități de autocontrol și să exerseze comportamente mature în orice situație și context. De exemplu, puteți discuta despre modul în care copilul s-ar putea liniști dacă s-ar afla într-o situație emoțională dificilă – dacă nu se simte confortabil văzându-și colegii bucurându-se de o activitate la care el nu se pricepe, reușind astfel să-și dezvolte în minte un scenariu care să îl liniștească, cum ar fi „Nu trebuie să mă supere faptul că ei se distrează jucând acel joc, îi voi ajunge eu din urmă”. Mai apoi, este necesar să lucrați la abilitățile de negociere și de răbdare. De exemplu, dacă micuțul se supără când prietenii săi nu vor să joace jocul său preferat, i-ați putea spune „Știu că este supărător când tu și prietenii tăi doriți să faceți lucruri diferite. Data viitoare, poate veți încerca să cădeți de acord și să jucați prima dată jocul lor preferat și a doua oară, jocul tău preferat.”
Ce mai puteți face este să vă ajutați copilul să învețe să se liniștească și să îi insuflați unele strategii de autocontrol. De exemplu, i-ați putea spune „Și eu mă supăr uneori și este greu să mă liniștesc. Cum ar fi dacă am cădea de acord ca data viitoare când suntem furioși și supărați să încercăm să ne liniștim și să respirăm adânc de zece ori?” Foare recomandate sunt jocurile și jucăriile care implică o cantitate mai mare de concentrare, cum ar fi blocurile de construit sau puzzle-urile, dar și activitățile creative. Pentru foarte mulți copii care nu știu cum să reacționeze atunci când se confruntă cu emoții dificile, activitățile creative reprezintă o sursă de liniște și de calm. Ei se pot retrage în acea activitate – indiferent că este vorba de desenat, pictat, colorat, modelat (vezi pe mami.md mai multe materiale creative și activități artistice) – timp în care se calmează, se liniștesc, reflectă la ceea ce îi deranjează sau îi stârnesc și capătă, într-un final, o altă perspectivă. Pe măsură ce copiii dobândesc abilități mai bune de autoreglare, ei se simt mai încrezători și mai puternici atunci când vine vorba de provocări noi sau dificile și vor fi mai capabili să facă alegeri mai inteligente., conform psycnet.apa.org.
Care sunt posibilele riscuri atunci când cel mic este în urma colegilor?
Este foarte indicat să fim cât mai realiști când vine vorba de riscurile unei dezvoltări neadecvate. Toți părinții își doresc ca micuții lor să crească și să se dezvolte armonios și să se simtă confortabili și fericiți în orice situație. Dar presiunea ca micuții să se conformeze cu ceea ce fac sau știu ceilalți copii de aceeași vârstă poate fi copleșitoare. Cea mai periculoasă parte a unei dezvoltări neadecvate este posibilitatea ca cel mic să se simtă jenat sau să devină ținta tachinărilor și chiar a agresiunilor.
Pentru început, îi puteți spune celui mic că a face lucrurile care îi oferă plăcere sau a face lucrurile diferit față de cei din jur nu este ceva cu care trebuie să îi fie rușine, ba chiar ar trebui să se pregătească pentru tot felul de situații în care el nu va fi la fel ca toți ceilalți. Pentru a calma apele, îi puteți sugera cum anume să discute cu colegii săi. De exemplu, dacă celui mic încă îi place să se joace cu dinozauri, iar colegii săi se distrează de minune jucând Fortnite, îi puteți sugera să le spună prietenilor „Eu aș vrea să mă joc cu dinozaurii acum, dar credeți că am putea să jucăm Fortnite împreună puțin mai târziu?”. Un alt exemplu este acela al copiilor care încă își sug degetul mare sau care merg cu jucăria de pluș la școală la o vârstă la care aceste gesturi nu mai sunt potrivite. Totuși, nu dorim să îi rușinăm pe copii spunându-le răspicat „Nu fi copil. Scoate degetul din gură.” Dar, poate fi util să îi avertizăm pe micuți că gesturile lor preferate s-ar putea să nu fie acceptate de către colegi. I-ați putea spune copilului „Știu că te simți mai bine să ai alături jucăria ta preferată, dar nu am mai văzut niciun copil să vină la școală cu jucăria de pluș. Mă întreb dacă nu cumva era mai bine să lași acasă jucăria de pluș. Tu ce crezi?”
Dacă sunteți îngrijorați de faptul că imaturitatea copilului îi poate provoca probleme, încercați să aflați cum anume arată universul său. Ce ascultă, ce citește, ce haine dorește să poarte, la ce spectacole se uită, cum arată și cum se comportă ceilalți copii de vârsta sa, și așa mai departe. Iar dacă cel mic are un interes aparte fiind considerat ciudat de către cei din jur, găsiți un loc – poate un club sau un curs extracurricular – unde copilul își poate practica pasiunea fără să fie judecat.
În cele din urmă, dacă vă faceți griji că micuțul a devenit ținta agresiunii în școală sau simte un mare disconfort în fiecare zi și spune că detestă școala, încercați să discutați cu profesorii. Ei sunt cei mai în măsură să îi sară în ajutor atunci când observă că este victima tachinărilor și sunt cei care l-ar putea ajuta pe plan social până când acesta se va simți din ce în ce mai confortabil. Chiar dacă nu sunteți siguri dacă micuțul este agresat, tot este bine să verificați situația la școală a copilului, iar cadrele didactice vă pot oferi informații utile despre presiunile sociale și academice cu care copilul se confruntă., conform greatschools.org.
Concluzii
În unele cazuri, ceea ce pare a fi o imaturitate, are o cauză mai severă. Semnele timpurii ale ADHD, unele dificultăți de învățare, anxietatea severă și autismul pot fi adesea confundate cu dezvoltarea necorespunzătoare. Comportamentele care par extreme sau nu se estompează pe măsură ce copiii cresc implică în mod obligatoriu o vizită la medicul pediatru. Acordați o atenție sporită întârzierilor de vorbire, lipsei semnificative de coordonare (de exemplu, un copil care are dificultăți în a folosi o furculiță sau care nu scrie lizibil pe parcursul tuturor anilor de școală primară), lipsei totale de interes pentru activitățile sociale, anxietății crescute în jurul unor situații sociale, incapacității de a forma legături de prietenie, problemelor semnificative de somn (de exemplu, un copil de 9 ani care nu poată să doarmă fără părinți), dificultăților academice care au un impact semnificativ asupra notelor, inacapacității de controlare a impulsivității sau crizelor de furie care continuă să aibă loc pe parcurul anilor de școală primară sau gimnazială., conform greatschools.org.
Resurse despre „Cum putem veni în ajutorul copiilor care au rămas puțin în urmă?”
