SUMAR:
- Când și cum ar trebui să începem să îi disciplinăm pe copii?
- De ce este importantă disciplina?
- Metode practice de disciplinare a copiilor
- Așteptări realiste
- Cum disciplinăm un copil furios?
- Concluzii
- Resurse despre „Cum disciplinăm copilul pe măsură ce devine mai independent?”
Este nevoie să îi încurajăm pe copii să devină autonomi, dar în același timp trebuie să luăm toate măsurile de siguranță și toate acestea să le facem, ținând cont de nivelul de dezvoltare al copilului. Este probabil una dintre cele mai complicate responsabilități pe care le are de îndeplinit un părinte: să își învingă temerile că ceva rău s-ar putea să i se întâmple copilului și în același timp să îl conducă spre autonomie, un lucru atât de important pentru oricine și fără de care nu ne putem descurcă. Poate și de aici atât de multe puncte de vedere, unele diametral opuse, despre cum putem reuși acest lucru. Probabil tocmai pentru că suntem diferiți în unele aspecte, ceea ce rezonează și da rezultate pentru cineva este ceea ce funcționează. Psiholog Denisa Zdrobis
Pe măsură ce copiii încearcă să își cucerească independența și să o testeze în situații de zi cu zi, părinții sunt încurajați să stabilească anumite limite clare și să nu întârzie să le aplice de fiecare dată când este necesar. Doar așa, se pot pune bazele unui comportament adecvat și se poate preveni stresul inutil.
Când și cum ar trebui să începem să îi disciplinăm pe copii?
La vârsta de aproximativ 7 luni, copiii încep să știe deja ce înseamnă „nu” și, odată ce pot vorbi, „nu” devine cuvântul preferat al multor micuți. Așa se face că majoritatea copiilor trec prin acea etapă mai problematică în care își ignoră cu bucurie părinții atunci când aceștia le spun „nu” sau încearcă alte metode de disciplinare. Asta deoarece este firesc ca micuții să înceapă să își depășească granițele, testându-și independența și încercând să exploreze lumea în propriile lor condiții, conform childmind.org.
De ce este importantă disciplina?
În primii ani de viață ai copilului, scopul disciplinei este acela de a-l ține pe cel mic în deplină siguranță. „Nu atingem cuptorul”, „Nu tragem de coada pisicii”, „Nu fugim în stradă” și altele asemenea – sunt toate limite necesare pentru siguranța copilului, dar care aplicate timpuriu, contribuie la un comportament adecvat în viitor. Stabilirea limitelor are și alte beneficii. Spunând copilului ce comportament doriți să vedeți că afișează în orice moment și ce comportament nu vă este pe plac, îl face pe micuț să se simtă mai în siguranță, deoarece îi amintește că este responsabil pentru tot ceea ce face și tot ceea ce i se întâmplă.
Jucăriile, la rândul lor, pot fi folosite pentru ca cel mic să își dezvolte abilitățile și independența, jucându-se, de exemplu cu setul de ceai de jucărie și nu cu cel real. Aici, de exemplu, găsiți o gamă amplă de jucării care contribuie la dezvoltarea abilităților copiilor, care le oferă idei de joacă, care previn plictiseala și care sunt excelente pentru testarea independenței.
Deși au un caracter restrictiv, regulile sunt și ele necesare pentru disciplinarea copiilor. De exemplu, regulile reprezintă un mod prin care îi putem ajuta pe cei mici să ia în considerare perspectiva celorlalți sau, cel puțin, să învețe să dea dovadă de empatie. Copiii de 2 ani ar putea fi prea egocentrici pentru a înțelege cum se simt ceilalți, dar pot începe să învețe că este frumos să împarți lucrurile pe care le ai, așa că pot exersa oferind bunicii jucăria lor, conform zerotothree.org.
Metode practice de disciplinare a copiilor
Poate că vă întrebați acum cum ar trebui implementate regulile și cum ar putea fi acestea respectate din moment ce copiii sunt mici și nu ar putea să înțeleagă conceptul de consecințe. Iată, în cele ce urmează, unele metode eficiente pentru disciplinarea copiilor:
Stabiliți rutine. Majoritatea părinților au implementat deja anumite limite fără să își dea seama. Una dintre cele mai naturale modalități prin care puteți implementa limite și reguli constă în stabilirea unor rutine pentru copii. Este posibil ca cel mic să nu știe ce oră este, dar știe că urmează să meargă la culcare – „mergem acum să facem o baie, citim apoi o poveste de noapte bună și apoi mergem să dormim în pat.” Iată că prin crearea unei rutine familiare, părinții îi învață pe copii la ce să se aștepte în continuare, așa că sunt puține șanse să aibă loc surprize neplăcute, conform news.sanfordhealth.org.
Disciplinați copiii de la o vârstă fragedă. Sigur, o mare parte din programul copilului nu poate fi planificat tot timpul, așa că părinții au nevoie de strategii pentru a corecta comportamentul necorespunzător și pentru a stabili anumite granițe stricte. Dacă există o regulă pe care vă doriți ca micuțul să o respecte, cum ar fi să nu lovească, atunci asta este ceva ce trebuie corectat în momentul în care vă vedeți copilul că lovește pe cineva.
Modul în care vă corectați copilul contează enorm. Părinții spun adesea „Nu face asta”, „Nu ai voie”, „Încetează”, dar mult mai util este să le spunem copiilor ce am dori ca ei să facă. Copiii știu ce înseamnă „nu”, dar nu știu neapărat ce ar trebui să facă după ce părinții le spun „nu”, așa că trebuie să ne asigurăm că avem o alternativă pentru ei. „Fii mai blând”, „Folosește-ți mâinile pentru a desena” , „Dă mâna cu sora ta” sunt alternative la „nu”. Pentru copiii cu vârsta de aproximativ 3 ani, părinții i-ar putea învăța deja care sunt consecințele unui comportament agresiv. Așadar, i-ați putea spune copilului „L-ai lovit pe fratele tău, așa că acum trebuie să stai singur în acest loc”, cu mențiunea că micuțul nu ar trebui să stea singur mai mult de trei minute, timp în care nu va beneficia de atenția pozitivă a nimănui. După expirarea celor trei minute, puteți să îi spuneți copilului ce ar trebui să facă în continuare „Îi poți cere fratelui tău jucăria” sau „Îți poți atinge fratele cu blândețe”.
Stabiliți consecințe naturale pentru comportamentul necorespunzător. Tot în cazul copiilor de 3 ani, părinții pot începe să stabilească anumite consecințe naturale pentru comportamentul greșit de care dă dovadă cel mic. De exemplu, dacă sare pe canapea, consecința firească ar fi ca el să stea calm pe canapea. Dacă scrie pe perete, atunci el ar trebui să spele peretele. Bineînțeles că s-ar putea să nu curețe peretele, dar doar faptul că încearcă să spele peretele, vă întărește regulile, conform childrenscolorado.org.
Așteptări realiste
Există unele situații în care nu trebuie să ne bazăm că cei mici vor respecta limitele pe care noi le-am impus cu atât de multă tenacitate. De exemplu, un copil mic va uita de orice limită și de orice regulă și va fugi în stradă dacă vede ceva interesant, deoarece nu își dă încă seama de potențialul pericol. Nu ne putem aștepta ca un copil de vârstă mică să stabilească limite pentru el însuși, așa că părinții trebuie să fie întotdeauna alerți și gata să intervină. Atunci când mergeți împreună pe trotuar, este recomandat să vă țineți copilul de mână, pentru a-i menține siguranța în orice clipă și, chiar puteți să îl încurajați spunându-i „Este foarte bine că mă ții de mână. Așa trebuie să faci tot timpul.”, ceea ce îi permite copilului să știe că acesta este tipul de comportament pe care el doriți să îl prezinte.
Tot în ceea ce privește așteptările realiste, luați în considerare ceea ce copilul este capabil să facă în conformitate cu propria sa dezvoltare. Nu ar fi realist din partea noastră să credem că micuțul nu va alerga în stradă dacă ceva i-a atras atenția, așa cum nu ar fi realist nici să credem că el va sta liniștit la masă în timpul unei cine mai mari cu toate rudele adunate. Este firesc ca cel mic să nu se simtă în largul lui și să se plictisească, așa că noi, ca părinți, ar trebui să ne gestionăm așteptările. De exemplu, copiii mici sunt foarte egocentrici, deci este adecvat din punct de vedere al dezvoltării lor să fie mai preocupați de satisfacerea propriilor nevoi decât de a sta liniștiți la cină. Există, totuși, modalități prin care putem susține un comportament adecvat chiar și în astfel de situații – putem lăuda copilul că stă liniștit la masă, putem să îi oferim ceva de făcut și să îl menținem în văzul nostru, putem lua o pauză de la masă și să mergem să îl culcăm, și alte modalități similare, conform childrensmn.org.
Cum disciplinăm un copil furios?
Perioada în care copiii își testează independența este și perioada în care apar crizele de furie, adică așa-numitele tantrumuri. Există câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru. Copiii de vârstă mică încă învață cum să comunice, iar abilitățile lor lingvistice nu sunt încă foarte sofisticate. Un copil ar putea acționa agresiv în absența unui limbaj dezvoltat prin care să își comunice sentimentele, precum frustrare, furie sau jenă. Dar un copil ar putea, de asemenea, să aibă o criză de furie și pentru că a observat că atunci când face asta, cei din jurul său tind să îi ofere atenție și lucrurile pe care și le dorește. De aceea, este important ca părinții să ignore crizele de furie, chiar și atunci când acestea sunt jenante. A ceda în fața copilului pentru că este furios și pentru că vă face de râs încurajează comportamentul necorespunzător și, cu siguranță, nu doriți să consolidați un comportament predominat de furie. În schimb, așteptați ca cel mic să se calmeze de unul singur și apoi lăudați-l pentru că s-a calmat. De exemplu, sunteți într-un magazin alimentar și îi spuneți copilului că este timpul să ieșiți, iar el tocmai atunci devine nervos și bate din picior, spunând că dorește biscuiți cu brânză. Puteți părăsi magazinul și îi puteți spune „Bine că mi-ai spus că dorești biscuiți cu brânză. Și mie îmi plac foarte mult. Data viitoare când vom merge la cumpărături vom lua și biscuiți.” Dacă în continuare este nervos, îl puteți lăsa să se calmeze singur, chiar dacă sunteți tentați să cedați și să îi faceți pe plac. Este bine să îi învățăm pe copii că sunt momente când vom obține ceea ce vrem și momente când nu vom obține ceea ce ne dorim, iar asta este o parte naturală a vieții, conform kidshealth.org.
Concluzii
Pe măsură ce cresc și se dezvoltă, copiii vor dori să simtă din ce în ce mai mult că ei se află în control și chiar este adecvat din punct de vedere al dezvoltării ca micuții să înceapă să ia mai multe decizii și să fie mai independenți. Totuși, părinții ar trebui să supravegheze copilul și să se asigure că acesta ia decizii adecvate, rezonabile, conform cu etapa de dezvoltare în care se află. Cu alte cuvinte, un copil de 2 ani poate alege ce joc vrea să joace sau ce spectacol și-ar dori să urmărească, dar nu ar trebui el să decidă cât timp se poate uita la televizor. Aceasta din urmă este o decizie pentru adulți, conform kidshealth.org.
Resurse despre „Cum disciplinăm copilul pe măsură ce devine mai independent?”
