fbpx

Importanța educației în dezvoltarea copiilor

SUMAR:

  1. Importanța educației timpurii în viața copilului
  2. Rolul părinților în educația copiilor
  3. Cum înveți copilul despre importanța educației?
  4. Ce activități e bine să folosești în educația copilului?
  5. Rolul educației în formarea personalității copilului
  6. Concluzii
  7. Resurse

Importanța educației timpurii în viața copilului

Dezvoltarea emoțională, socială și fizică a copilului, în special în primii ani de viață, are efect direct asupra dezvoltării sale generale și a adultului care va deveni peste ani. Este foarte important, ca părinte, să investești în educația timpurie a copilului, pentru ca acesta să devină un adult responsabil și să aibă un viitor de succes.

Neurologii susțin că primii ani de viață joacă un rol cheie în dezvoltarea creierului copilului. Acesta începe să învețe despre lumea care îl înconjoară de la o vârstă foarte fragedă – inclusiv în perioada prenatală, perinatală (imediat înainte și după naștere) și postanatală.

Experiențele timpurii pe care le are copilul – legăturile cu părinții și primele experiențe de învățare – influențează dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a acestuia. Creierul celui mic este precum un burete care are o capacitate mare de absorbție. Pentru o bună dezvoltare, trebuie antrenat în permanență.

Rolul părinților în educația copiilor

Nu degeaba se tot vorbește de „cei șapte ani de acasă” și importanța lor în dezvoltarea copilului. Între 0 – 7 ani, copilul se formează ca persoană și depinde în totalitate de părinți și deciziile pe care aceștia le iau pentru el și viitorul său, ceea ce face ca influența formativă a părinților să fie extrem de puternică pe tot parcursul vieții acestuia. Părinții trebuie să aibă grijă ce cunoștințe, informații și obiceiuri le insuflă copiilor, pentru că în primii ani de viață aceștia asimilează tot ce primesc și dau un înțeles „al lor” oricărei informații recepționate.

Rolul părinților în educația, dezvoltarea și formarea copilului este decisiv. Părinții și familia au cea mai mare influență în ceea ce privește atitudinea, personalitatea, comportamentul și alegerile copilului, în special în prima parte a vieții acestuia și este foarte important să se implice activ în educația copilului, să îl sfătuiască și să îl îndrume.

Părinții sunt primele și cele mai importante persoane care au un rol deosebit în formarea personalității copilului, prima persoană intermediară a copilului cu lumea fiind mama, iar a doua, tata. În relațiile cu părinții, micuțul cunoaște primele relații umane, care îl vor forma ca adult.

Încă din primii ani de viață, până în momentul în care devine adult și poate decide de unul singur ce vrea să facă, copilul este influențat de părinți și familie, mediul familial fiind extrem de important în evoluția acestuia ca individ.

Cum te poți implica în educația copilului?

  • Încurajează-l să aibă pasiuni și activități extrașcolare, pentru a-i dezvolta creativitatea.
  • Vorbește cu el despre nevoile, dorințele și visurile sale încă de la o vârstă fragedă, astfel îi vei câștiga încrederea și vei afla ce își dorește și cum îl poți îndruma pe viitor.
  • Petrece timp cu el, faceți activități împreună și arată-i că ești alături de el. Fără cineva care să îi fie aproape, copilul își va pierde motivația.
  • Încurajează-l să fie curios, să își dorească să afle cât mai multe lucruri, să învețe cât mai multe lucruri.
  • Spune-i când greșește și explică-i ce și de ce a greșit. Fă-l să înțeleagă și să distingă ce este bine de ce este rău.

Cum înveți copilul despre importanța educației?

Copiii, încă de la cea mai fragedă vârstă, ar trebui să învețe și să realizeze cât de importantă este educația în viața și dezvoltarea lor personală și profesională. Acest lucru poate fi greu de dobândit, dacă e să ținem cont de faptul că unii copii au o personalitate puternică încă de mici și refuză să facă lucrurile care li se cer. Nu trebuie să renunți ci, dimpotrivă. Trebuie să ții cont că pentru tine, ca părinte, cel mai important „as din mânecă” este atitudinea și modul în care tu, ca adult, poți gestiona lucrurile. În relația cu copilul tău, este important să fii diplomat, să știi cum să îi explici ce e bine și ce nu, dar și ce metode să folosești pentru a-i stârni interesul.

  • Învață-l despre valoarea educației încă din primii ani de viață

Copiii sunt, prin natura lor, foarte curioși și atenți la detalii. Dacă te vor vedea că citești o carte, un ziar sau o revistă, se vor întreba de ce această activitate este atât de interesantă pentru tine. Spune-i că se va putea bucura și el de asta dacă va merge la școală și va învăța să citească. În felul acesta, îl vei motiva și îi vei stârni interesul pentru studiu.

  • Învață-l despre importanța școlii

Un factor important în educația copilului este școala. Trebuie să îi povestești încă de mic despre școală, să îi spui ce activități intersante va avea și câți prieteni își va face. Dacă este deja elev, ajută-l la teme și proiecte, să simtă că îl susții și că ești alături de el.

  • Mergeți în parcuri și muzee

În locul mall-urilor, magazinelor sau cinematografelor, mergeți în parcuri și muzee. Astfel, veți petrece timp împreună, vă veți distra și, în același timp, va învăța lucruri noi și interesante. Explică-i cât de important este pentru dezvoltarea personală să aibă cultură generală, să învețe diverse lucruri din diverse domenii. Această abordare îi va stârni curiozitatea și îl va motiva să citească și să studieze mai mult.

Ca părinte, îți poți încuraja și motiva copilul să se apropie de spațiile culturale în diverse moduri: prin conexiunea personală cu ceilalți vizitatori, prin fluxul vizual, prin impresiile pe care exponatele i le pot produce, prin brainstorming.  

Ce activități e bine să folosești în educația copilului?

Există mai multe tipuri de activități pe care le poți face cu copilul tău. În ultimii ani, au apărut o serie de jocuri și activități care, pe lângă faptul că sunt recreative, sunt și educative: puzzle-uri, jocuri de societate pentru copii, cuburi, hărți etc. Găsești aici o gamă variată de materiale și activități creative, recreative și educative, foarte eficiente.

Cum alegi activitățile cele mai potrivite pentru copilul tău?

  • Activitățile trebuie să corespundă vârstei copilului.
  • Dacă copilul este la vârsta la care poate spune ce își dorește, ține cont de părerea lui și alegeți împreună o activitate.
  • Alege jocuri și activități care să nu fie monotone, să nu îl plictisească, pentru că își va pierde interesul foarte repede.
  • Alege activități și jocuri interactive pe care să le faceți împreună.

Nu ezita să organizezi diverse activități și jocuri în care să implici și copilul, pentru a-l motiva și a-l ajuta să își descopere pasiunile și pentru a-i stârni interesul în domenii care i-ar putea fi de folos în viitor.

Rolul educației în formarea personalității copilului

Formarea personalității copilului este rezultatul mai multor factori: familiali, școlari, comunitari, cei familiali fiind ca proximitate și importanță cei mai importanți în dezvoltarea unei personalități armonioase.

Pe lângă acești factori, educația este imperios necesară pentru formarea și dezvoltarea fizică, mentală și socială a unui individ și este foarte important să fie cultivată încă din copilărie. În primul rând, trebuie să conștientizezi importanța și însemnătatea dezvoltării personalității copilului tău încă din primii ani de viață, pentru a-l ajuta să se formeze ca adult. Tot ceea ce trebuie să faci, este să îi oferi permanent sprijinul necesar.

Putem defini personalitatea ca fiind un set de calități care fac ca o persoană să se distingă de alte persoane din jurul său, să fie unică. Când aceste calități încep să se cultive la un copil, înseamnă că începe să i se contureze personalitatea. Este momentul în care trebuie să îl ajuți să își descopere punctele forte și calitățile care îl vor face să se distingă de celelalte persoane cu care va interacționa.

Personalitatea copilului începe să se formeze încă de la vârsta preșcolară, când copilului i se schițează o serie de trăsături de temperament care se vor contura pe măsură ce se dezvoltă ca adolescent și, mai apoi, ca adult.

Nu o dată am auzit expresii precum: „deși e mic, are personalitate”, „urlă pentru că are personalitate”, „face crize de personalitate”, „e un copil cu personalitate” etc. Putem observa faptul că din momentul în care se naște, copilul începe să-și formeze și să-și arate personalitatea. Familia și educația nu fac decât să dezvolte încă din primii ani de viață, personalitatea viitorului adult, iar odată cu aceasta şi latura spirituală şi psihologică.

Alături de familie, şcoala joacă un rol foarte important în procesul educaţiei şi a-l dezvoltării personalităţii copilului.

Concluzii

Educația are un rol foarte important în dezvoltarea fizică, personală și socială a copilului. Implicarea părinților în viața copilului influențează viața și personalitatea acestuia, conturându-i drumul pe care îl va urma în viitor. Trebuie să ai grijă să te ocupi de tot ceea ce înseamnă educația și dezvoltarea copilului, pentru a-l impulsiona și pentru a-l motiva să își creioneze un viitor de succes când devine adult. Activitățile pe care le faci împreună cu copilul tău sunt foarte importante pentru a-i dezvolta creativitatea și pentru a-i stârni interesul pentru educație și cultură. Poți alege dintr-o serie de jocuri și activități care, pe lângă faptul că sunt recreative, sunt și educative: puzzle-uri, jocuri de societate pentru copii, cuburi, hărți. Activitățile de tip art&craft îl ajută pe cel mic să își dezvolte creativitatea, motricitatea, precum și răbdarea și atenția.

Educația influențează toate laturile personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă și individuale.

Așadar, este extrem de important să te ocupi de educația copilului tău pentru ca acesta să devină un adult de succes cu un caracter deosebit.

Resurse

  1. family.ro
  2. child-encyclopedia.com
  3. desprecopii.com
  4. edict.ro
  5. portalinvatamant.ro
  6. awayofhappinessblog.wordpress.com
  7. didactic.ro
  8. scribd.com
Dr. Mihutescu Valeria

Dr. Mihutescu Valeria

Medic Primar

Distribuie

Facebook
WhatsApp
Email

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie