SUMAR:
- Anxietatea de separare – când este firească și când se transformă în tulburare?
- Cum sunt afectați copiii care suferă de anxietate de separare?
- Anxietatea care apare doar la gândul separării
- Cum se tratează anxietatea de separare?
- Concluzii
- Resurse despre „Anxietatea de separare la copii – cum se explică și cum poate fi tratată?”
Prevenția este întotdeauna cea mai bună soluție în ceea ce privește costurile de orice natură. Din acest motiv, este bine să încercăm să nu ajungem în situația în care copilul să sufere de anxietate extremă. O rutină, un program și comunicarea permanentă cu copilul prin care îi explicăm mereu ce urmează să se întâmple constituie modalități de prevenție. În cazul în care din varii motive, se ajunge la o anxietate greu de gestionat, o intervenție cât mai timpurie făcută de persoane cu pregătire în domeniu rezolvă cauza. Opinia mea este că o terapie de familie este cea mai bună soluție atunci când vine vorba de copii, pentru că părinții sunt cei care îl susțin pe copil în acest demers, în afara unei ședințe săptămânale pe care un terapeut o are cu copilul. Părinții sunt suportul permanent și constant și au nevoie să înțeleagă despre ce ce este vorba și ce au de făcut pentru a-și ajuta copilul să depășească această perioadă. Până la urmă, poate fi benefic pentru întreaga familie. Psiholog Denisa Zdrobis
Anxietatea de separare – când este firească și când s-a transformat în tulburare?
Cu siguranță, ați trecut prin episodul în care copilul vi se agață cu disperare de picior atunci când sunteți pe punctul de a pleca la serviciu și, de multe ori, sunteți nevoită să îl lăsați plângând. Deși supărarea și angoasa copiilor noștri ne macină, știm că micuții vor depăși această perioadă caracterizată de frica și de anxietatea de a fi separați de părinți pe măsură ce cresc, se dezvoltă, dobândesc mai multe abilități și capătă încredere în propriile puteri.
Totuși, în cazul unor copii, anxietatea persistă până în anii de școală și tinde să fie din ce în ce mai intensă. Specialiștii sunt de părere că acești copii au dezvoltat tulburări de anxietate de separare, iar îngrijorările și fricile lor nu se rezumă doar la momentul separării. Mai precis, atunci când copiii care suferă de anxietate de separare sunt departe de părinții lor, ei pot dezvolta frici extreme care, deși sună foarte ireal pentru cei din jur, sunt foarte reale pentru ei. De exemplu, un copil cu anxietate de separare ar putea avea dificultăți de concentrare în clasă, deoarece trăiește cu teama ca tatăl lui va avea un accident de mașină sau că familia lui va fi rănită sau chiar că el ar putea fi abandonat. Dacă părintele întârzie chiar și numai 5 minute atunci când trebuie să ia copilul de la școală sau de la o altă activitate, el ar putea să presupună că a fost părăsit de întreaga familie.
Ați putea spune acum că toți copiii au astăzi telefoane mobile, așa că pot fi liniștiți atunci când se prevede o întârziere. Poate că telefonul mobil este util în astfel de situații, dar iată că studiile arată că tehnologia telefoanelor mobile, în loc să calmeze anxietatea, o poate exacerba, deoarece acum știm că putem fi întotdeauna în legătură unii cu ceilalți. Mulți părinți cu copii care suferă de anxietate de separare sunt obișnuiți să primească zeci de mesaje și apeluri telefonice pe tot parcursul zilei în timp ce sunt la serviciu sau copilul lor este la școală, iar unii copiii trec prin atacuri severe de panică atunci când mama sau tatăl nu răspunde sau nu are semnal la telefon.
Anxietatea de separare în sine, când este adecvată din punctul de vedere al dezvoltării, nu este neapărat un lucru rău, ci mai degrabă este o stare firească. Deși creează disconfort emoțional, anxietatea poate fi utilă, deoarece ne îndeamnă să fim mai atenți și mai precauți atunci când abordăm o nouă situație. Potrivit specialiștilor, este normal ca micuții să treacă prin episoade de anxietate de separare în anumite stadii de dezvoltare, deoarece ei nu au învățat încă să fie stăpâni pe ei înșiși atunci când se află departe de părinții lor. Pe măsură ce se dezvoltă, dobândesc abilități și sunt din ce în ce mai stăpâni pe ei înșiși, disconfortul emoțional ar trebui să fie din ce în ce mai suportabil., conform childmind.org.
Cum sunt afectați copiii care suferă de anxietate de separare?
Dacă pentru copiii care prezintă o anxietate de separare firească, disconfortul emoțional se ameliorează până când dispare complet, pentru copiii cu anxietate de separare severă și persistentă, nu devine niciodată mai ușor. Sunt foarte mulți părinți care au renunțat la locurile lor de muncă sau se gândesc serios la această opțiune tocmai din cauza atacurilor de panică prin care trec copiii lor atunci când ei trebuie să plece la serviciu. Dar consecințele anxietății nu se rezumă doar la atât. Disconfortul emoțional pe care îl simt acești copii îi împiedică să participe la activități adecvate vârstei, să se implice în diferite oportunități de învățare, cum ar fi înscrierea la o activitate sportivă și, în unele cazuri, îi împiedică chiar să meargă la școală.
Anxietatea are și un impact social și, trebuie doar să ne gândim la acei copii de 9 ani care au nevoie în continuare de un părinte să stea lângă ei în timpul unei petreceri aniversare sau nu vor participa la o petrecere dacă nu are loc acasă la ei.
Atașamentul excesiv persistă și acasă unde copiii vor urmări un părinte din cameră în cameră, devenind aproape o umbră a lui. Unii copii care suferă de anxietate de separare se tem să rămână singuri într-o cameră sau să doarmă singuri în paturile lor. Sunt foarte mulți copii care insistă să doarmă în pat alături de părinți sau se târăsc în patul părinților la 5 sau 6 dimineața., conform understood.org.
Anxietatea care apare doar la gândul separării
În general, copiii de vârstă mică devin anxioși chiar în momentul separării, în timp ce copiii de vârstă mai mare pot trece prin episoade de anxietate anticipativă. De exemplu, sunt unii copiii care prezintă un nivel mult mai ridicat de anxietate doar gândindu-se la separarea de părinți decât în momentul în care chiar se separă de părinți, coșmarurile fiind foarte frecvente în rândul lor. Fie că suferința lor este anticipativă sau imediată, mulți copii simt și simptome fizice cauzate de anxietate, care includ dureri de cap sau dureri de stomac.
Pentru a ne pune în locul acestor copii, am putea compara anxietatea cu un sistem de alarmă care se declanșează atunci când sesizează o amenințare, însă sistemul de alarmă al copiilor care suferă de anxietate de separare nu funcționează corect. Unii copii au sisteme de alarmă activate tot timpul, așa că nu se vor simți niciodată confortabil asumându-și riscuri, în timp ce alți copii au sisteme de alarmă care prezintă câte o defecțiune ocazională.
În cele mai multe cazuri, copiii se fixează pe strategia de a avea pe cineva acolo care să îi protejeze, de obicei părinții lor. Ei se gândesc că mama sau tata le poate oferi siguranță, așa că stau în preajma lor tot timpul ori se gândesc că un loc prezintă siguranță, așa că nu vor pleca în altă parte., conform childmind.org.
Cum se tratează anxietatea de separare?
Dacă simptomele menționate vi se par familiare și le-ați observat persistând de-a lungul timpului, atunci cel mai recomandat este să discutați cu medicul pediatru al copilului sau să consultați un specialist. Cu cât lăsăm timpul să treacă și copilul suferă intens din cauza anxietății, cu atât anxietatea va fi mai greu de tratat. Vestea bună este că majoritatea copiilor răspund foarte bine la tratament, mai ales dacă intervenția are loc timpuriu.
În mod obișnuit, tratamentul pentru tulburare de anxietate implică terapie comportamentală cognitivă, aceasta fiind o abordare de tratament care îi ajută pe copii să își gestioneze temerile. Aceasta ar putea include terapia de expunere, o formă de tratament care îi expune cu mare atenție pe copii la separare pe perioade foarte scurte și controlate, uneori doar de câteva minute. De asemenea, terapeuții ar putea apela la tot felul de tehnici de relaxare sau afirmații care încurajează gândirea rațională și pozitivă, ceea ce ar putea contribui la ameliorarea anxietății. În unele cazuri mai dificile, tratamentul poate include administrarea unor medicamente care pot ajuta la reducerea anxietății și pot face ca terapia să fie și mai eficientă.
O altă componentă importantă a tratamentului pentru anxietatea de separare implică pregătirea părinților. Părinții foarte grijulii și protectori care nu doresc sub nicio formă ca micuțul lor să sufere vreun disconfort emoțional, pot îngreuna tratamentul. De obicei, părinții sunt foarte reticenți când vine vorba de a se separa de copiii lor, deoarece știu că micuții suferă. Dar, din cauză că ei sunt atât de reticenți, nu fac altceva decât să agraveze frica copiilor în loc să consolideze sentimentul că totul va fi bine. Părinții pot fi de mare ajutor dacă își vor încuraja copiii de fiecare dată când aceștia își vor atinge obiectivele stabilite., conform youngminds.org.uk.
Ceea ce mai puteți face pentru a implica copilul în oportunități de învățare, dar fără să îi forțați progresul în ceea ce privește depășirea acestei tulburări constă în înscrierea lui la o grădiniță online, cum este cea de aici. Astfel, copilul va putea învăța în ritm cu ceilalți copii de vârsta lui și, treptat, se va acomoda cu noi experiențe, fără să simtă o anxietate intensă, deoarece mulți copii se simt mai confortabil să socializeze online în intimitatea casei lor, decât față în față, pe un teritoriu necunoscut.
Concluzii
Dacă anxietatea de separare este tratată, copiii au toate șansele să beneficieze de o copilărie armonioasă, activă și plină de oportunități de învățare. Dar, cu cât copiii continuă să trăiască cu stări de anxietate, cu atât pierd mai multe oportunități importante de învățare. De asemenea, cu cât se fac mai multe alegeri bazate pe dorința de a se evita separarea dureroasă, cu atât sunt mai mari șansele ca micuții să își dezvolte personalități evitante și alte tulburări de anxietate sau de dispoziție. Netratați, acești copii pot deveni indivizi foarte inhibați care evită riscurile, ceea ce este un lucru rău în copilărie, deoarece copilăria este o perioadă de învățare și de asumare a riscurilor.
Copiii trebuie să se extindă și, prin urmare, universul lor trebuie să se extindă, dar cum toate experiențele sunt noi, iată că expunerea la experiențe noi provoacă anxietate. Noi, ca adulți, am învățat deja cum să stăpânim această anxietate și am dezvoltat abilități care să ne permită să abordăm situații noi și să întâlnim oameni noi, așa că este necesar să ne ajutăm și copiii să învețe să își stăpânească stările de anxietate și să acumuleze abilități până vor ajunge în acel punct în care vor fi suficient de puternici pentru a sta singuri., conform healthyfamilies.beyondblue.org.au.
Resurse despre „Anxietatea de separare la copii – cum se explică și cum poate fi tratată?”
