Sumar:
- Bullyingul
- Cum îți dai seama că cel mic este afectat? Acordă atenție indiciilor!
- Încearcă să determini dacă mai este vorba și de altceva. Elimină variabilele!
- Comunicarea părinte – copil
- Soluții și alternative
- Concluzii
- Resurse
Fenomenul de bullying a fost studiat mai atent în ultimii ani. Este indicat ca părinții să se informeze foarte bine și să îl înțeleagă ca să evite alunecarea într-o extremă opusă în care orice comportament este periculos, afectând copilul dramatic. Din prea multă iubire și dorință de protecție, părintele poate interveni prea mult și poate afecta relațiile copilului cu el și cu alții, devenind hipersensibil și dependent de părinte pentru rezolvarea oricărei dificultăți.
De multe ori, părinții ambelor părți implicate tind să se certe, fără să realizeze că atât ei, cât și copiii sunt afectați. E greu și pentru părinții al căror copil manifestă comportamente de tip bullying, pentru că, probabil, se simt adesea vinovați și rușinați, iar acel copil cu siguranță exprimă o dificultate cu care se confruntă, cum de altfel, e greu și pentru cei care sunt în poziția de victimă și simt neputință, frustrare, neajutorare, suferință. Poate că de aceea este o chestiune care necesită atenția noastră, să se conștientizeze, să fie implicați cât mai mulți actori sociali, părinți, copii, cadre didactice și să se găsească soluțiile cele mai potrivite, astfel încât să fie recuperate ambele părți.
Prevenția s-a dovedit întotdeauna a fi soluția cu cele mai mici costuri. O relație bună cu copilul tău, atenția acordată, implicarea, încrederea și deschiderea dintre copil și părinte, o comunicare autentică și empatică, toate sunt ingrediente pentru a preveni sau sesiza un astfel de comportament și de a limita șansele unui copil să cadă victima unui abuz de tip bullying. psiholog Denisa Zdrobis.
Bullyingul
În zilele noastre, se aude folosindu-se frecvent termenul de „bullying” în diverse contexte referitoare la copii, cu precădere în mediul de învățământ. Noțiunea de bullying desemnează, în principal, agresivitate manifestată repetitiv într-un anumit cadru și presupune un joc de putere sau dominație. Termenul provine din limba engleză, mai precis de la verbul „to bully” care înseamnă „a brusca”, „a intimida” sau „a nu lăsa în pace”, iar substantivul „bully” are înțelesul de „bătăuș”.
Cu siguranță, am fi surprinși să aflăm că un copil de patru ani ar putea fi atras într-un astfel de joc ostil și supus acestui tip de agresiune, cu atât mai puțin de către unul sau mai mulți copii de aceeași vârstă. Bullyingul, însă, se poate produce la orice vârstă, iar din postura de părinți, este absolut firesc să avem în vedere protejarea copiilor noștri, cu atât mai mult dacă aceștia sunt încă foarte mici. De asemenea, putem fi tentați să subestimăm capacitatea de bullying a copiilor la această vârstă și, prin urmare, să minimalizăm riscurile și efectele având în vedere că nu putem considera că există suficiente subiecte ce pot stârni comportamente specifice bullyingului la această vârstă, însă acesta poate fi provocat de o simplă pereche de ochelari ca trăsătură distinctivă într-un grup.
Din aceeași cauză, va fi cu atât mai dificilă identificarea unei astfel de probleme la un preșcolar decât în cazul unui copil cu o vârstă de peste 7 ani.
Cele trei tipuri principale de bullying iau forma agresiunilor fizice, sociale și verbale. Pentru a înlesni copilului tău o mai bună înțelegere a acestui concept și pentru a determina dacă acesta se confruntă cu o astfel de situație, este de dorit a i se explica în termeni cât mai simpli, corespunzători segmentului de vârstă. Spre exemplu, îi poți exemplifica bullyingul verbal cu scenarii concrete și/sau cuvinte și expresii pe care le cunoaște sau le poate desluși ușor, cum ar fi „cineva care îți vorbește urât”, „cineva care te strigă prin cuvinte urâte și nu pe nume”, „cineva care te îngână sau se strâmbă la tine”, „cineva care te îmbrâncește și le spune altor copii să nu se mai joace cu tine” etc.
Aceste scenarii pot avea la bază cauze multiple și pot avea loc sub mai multe forme sau în concurs. Totuși, nu este mereu ușor a explica unui copil de ce i se întâmplă astfel de lucruri, ce reprezintă ele și cum se poate apăra. În cele ce urmează, vom încerca să furnizăm câteva ponturi în ajutorul acestui demers.
Încearcă să îi explici copilului ce înseamnă bullyingul. Un copil între 3 – 6 ani poate întâmpina dificultăți de înțelegere a unor astfel de fenomene, de aceea este important pentru părinte să găsească o formă adecvată de exprimare astfel încât să-i aducă la cunoștință copilului o atare stare de fapt. Se poate începe prin a defini sumar bullyingul ca „acțiunea de a pricinui rău intenționat altora”, însă un copil mic nu este încă suficient de dezvoltat cognitiv pentru a „traduce” cu exactitate acest tip de explicații, astfel că simplificarea va fi întotdeauna cea mai bună soluție: spune-i copilului tău că „bullyingul este atunci când un om face lucruri rele altui om dinadins și pentru că așa vrea el”. Cu cât părintele folosește mai multe cuvinte simple pentru a explica, cu atât mai receptiv va fi copilul și mai bine va fi în procesul de a înfrunta acest fenomen.
Discută cu cel mic în detaliu! După cum am precizat, există mai multe feluri de agresiune tip bullying. Pentru a face accesibilă copilului această realitate la nivel de înțelegere, vorbește-i în cât mai multe exemple și evită definițiile standard sau cuvinte sofisticate.
Un copil victimă a bullyingului poate experimenta frecvent stări de neliniște, angoasă, singurătate și confuzie și, de asemenea, poate fi tentat să creadă că este vina lui. Nu este de trecut cu vederea comunicarea cu el, iar părintele trebuie să-i explice că nu este vina lui și nu există niciun motiv ca el să merite să fie tratat într-o asemenea manieră. Există numeroase cauze pe care aceste manifestări se pot fundamenta, iar explicându-i copilului această realitate, contează foarte mult și îl ajută pe acesta să-și depășească stările negative și să înțeleagă mai ușor de ce problema nu se află la el. De exemplu, anumiți copii pot agresa alții copii din pricina nesiguranței și a fricii, astfel că, fiind violenți cu alții, le conferă un sentiment de control și le garantează popularitatea.
Încă de la vârsta de 3 ani, un copil are deja dezvoltată abilitatea de a înțelege impactul acțiunilor sale asupra altora, dezvoltându-și astfel și simțul empatic. Odată cu empatia, se pot dezvolta în paralel și tendințele comportamentale de tip agresiv, dar vestea bună e că aceasta este și vârsta la care mintea copiilor este ca un burete, iar aceste tendințe pot fi preîntâmpinate sau demontate complet prin intermediul comunicării și a exemplului personal, ajutându-i să se dezvolte emoțional și social într-un mod sănătos.
Potrivit statisticilor, unul din trei copii ajunge victimă a bullyingului. În consecință, se impune ca părinții să-și îndrepte atenția mai mult asupra relațiilor și interacțiunilor copiilor și să le evalueze în fiecare zi starea de spirit cu care se întorc acasă după grădiniță sau școală.
Pentru un copil, este suficient a suferi chiar și un singur act de bullying pentru a-i resimți efectele o lungă perioadă de timp. Pe de altă parte, copiii ce cad pradă unor astfel de comportamente abuzive din partea colegilor lor ani la rând, pot dezvolta probleme majore de ordin psihic. Unele consecințe sunt evidente și specifice strict bullyingului, în vreme ce altele pot face obiectul unor efecte directe ale suferinței și durerii.
O altă caracteristică a acestui tip de agresiune rezidă în simțul teritorialității la copii. În cazul multor copii, acest simț se evidențiază într-o mai mare măsură, cu atât mai mult dacă în primii ani de viață au fost privați de compania și atenția corespunzătoare a părinților, astfel că, după vârsta de 3 ani, vor descoperi că plânsul nu mai poate fi o unealtă la fel de eficientă în a atrage atenția, aceștia reprezentând o categorie vulnerabilă la tentația adoptării rolului de bully/agresor.
Cum îți dai seama că cel mic este afectat? Acordă atenție indiciilor!
Când vine vorba despre actele de agresiune tip bullying, mulți copii preferă să rămână tăcuți, alegând să ascundă aceste întâmplări atât față de prieteni, cât și față de părinți sau alți cunoscuți. Alegerea de a suferi în tăcere se poate concretiza ulterior în diferite probleme de natură psihologică și poate contribui semnificativ la amplificarea negativă a întregii situații și, cu toate că un copil poate considera această alegere ca înțeleaptă, adulții nu pot înțelege ce anume îi determină pe copii să își ascundă suferința.
Acordă atenție stării de spirit a copilului. Cu siguranță, copilul tău nu vine acasă mereu cu aceeași stare de spirit, astfel că este important să observi ce anume diferă și în ce măsură. Copiii care sunt victime ale bullyingului, manifestă, de regulă, anxietate, tendința de retragere și izolare, tristețe inexplicabilă și/sau refuz de a comunica. De asemenea, se pot remarca la acești copii și schimbările bruște de stare, fluctuații frecvente de comportament. Fii întotdeauna suspicios cu copilul tău și încearcă să investighezi atunci când observi că ceva pare să-l preocupe negativ, că se învinovățește sau devine posac fără un motiv aparent.
De asemenea, nu ignora micile semnalmente care țin de starea de sănătate, cum ar fi, spre exemplu, atunci când copilul se plânge de ceva anume sau apare acasă cu noi leziuni. Desigur că aceste mici vătămări pot avea loc pe terenul de joacă și pot surveni din multiple cauze inofensive, însă aceasta nu ar trebui să fie o premisă suficientă pentru o atare concluzie, de aceea este de preferat ca întotdeauna să-ți întrebi copilul unde le-a căpătat și să fii atent la răspuns și din perspectiva limbajului corporal.
Ca simptomatologie, un copil agresat va manifesta, de obicei, și dureri de cap sau probleme cu stomacul, nu doar în urma agresiunilor fizice, ci și în urma unora de tip verbal ce ajung a face obiectul somatizărilor.
Nu sunt de ignorat nici modificările în rutina alimentară. Lipsa sau diminuarea semnificativă a apetitului, precum și pofta de mâncare excesivă pot ascunde fie suferințe psihologice, fie pot constitui indicii cu privire la comportamentul celor mici din timpul zilei, când poate, de teamă sau dorind să evite un coleg sau un grup, acesta nu-și mai mănâncă pachețelul, fie cineva i l-a furat.
Rutina de somn. Orice schimbare ivită în rutina de somn a copilului poate fi un semnal al faptului că ceva nu este în regulă, iar coșmarurile frecvente nu fac excepție. Alte semnale se pot înfățișa și sub forma somnului excesiv, a plânsetelor în timpul somnului și a enurezisului.
Alte indicii cu privire la potențialul statut de victimă a bullyingului, ar fi atunci când copilul:
- își exprimă brusc refuzul de a mai merge la grădiniță, cu toate că înainte era entuziasmat.
- devine subit îngrijorat, panicat, deprimat sau retras.
- în mod neașteptat, nu-și mai dorește să se joace cu cine se juca înainte.
- apare acasă cu tot mai multe semne suspecte pe corp de tipul vânătăilor, care par mai mult decât simple efecte ale jocurilor si căzăturilor.
Încearcă să determini dacă mai este vorba și de altceva. Elimină variabilele!
Anxietatea de separare poate fi ceva normal pe durata copilăriei timpurii. Își are debutul între șase și opt luni de viață și poate dura până la circa cinci ani, exceptând copiii care au experimentat separări dureroase în primii ani de viață, în cazul cărora poate dura mult mai mult. Acest tip de anxietate se reflectă în tendința copilului de a nu părăsi zona de confort și a nu-și schimba împrejurările în niciun chip, asociind schimbarea cu pericolul.
A participa la un program prelungit de învățământ preșcolar este o etapă semnificativă a dezvoltării și captivantă în viață unui copil. Va avea prilejul de a socializa cu alți copii de vârsta lui, cu educatorii, beneficiind de un mediu educațional stimulativ. În acest sens, unii copii se arată deosebit de entuziasmați, în vreme ce alții vor manifesta teamă, împotrivire, reticență și anxietate, iar acestea pot fi particularități ale tulburării anxioase de separare.
Există, de asemenea, și alți factori ce pot contribui la comportamente negative ale copiilor. Acestea pot fi generate de schimbări ale mediului social și psihologic, cum ar fi un nou membru al familiei (un frățior sau surioară), mutarea într-o casă nouă sau într-un oraș nou, calitatea interacțiunii dintre cei doi părinți, timpul petrecut cu aceștia etc. Chiar și emoțiile părinților se pot reflecta negativ în comportamentul copiilor, ca de exemplu atunci când un părinte se confruntă cu o stare acută de stres și nemulțumire, copilul va reacționa cu siguranță în termeni de agresivitate și agitație.
O altă cauză des întâlnită a comportamentului infantil negativ este reprezentată de atenție sau absența acesteia. De cele mai multe ori, părinții vor tinde să reacționeze și să observe că este ceva în neregulă doar în momentul în care copilul va comite o fapta blamabilă, ignorând momentele în care este liniște, iar copilul este anormal de tăcut.
Comunicarea părinte – copil
Agresivitatea de tip bullying nu poate apărea înainte de vârsta de trei ani, deoarece copiii nu sunt încă suficient înzestrați pentru a dezvolta și manifesta empatia până la această vârstă. Orice faptă pe care copilul o comite pentru a răni (verbal sau fizic) o altă persoană, ar trebui să fie recalibrată și redirecționată. În această etapă, agresivitatea poate avea deja loc cu intenție, cu toate că la vârsta de 3 – 4 ani, competențele sociale sunt departe de a se fi definitivat, astfel că multe dintre acestea se vor concretiza în plan fizic și vor apărea drept caracteristici ale bullyingului chiar și atunci când nu este cazul. Condițiile care, odată îndeplinite, vă pot ajuta să faceți diferența, sunt reprezentate de existența unui singur copil asupra căruia să se petreacă acest tip de atacuri, iar acestea să fie desfășurate în mod regulat și cu o intensitate constantă.
Învață-l pe copilul tău ce să facă atunci când este agresat!
Exprimarea nemulțumirii și a dezaprobării unui astfel de comportament nu este suficientă pentru copil să realizeze că nu are nicio vină și nu este cazul să se îngrijoreze, chiar dacă, pe moment, îl poate ajuta să se detensioneze.
O idee bună ar fi și să-ți încurajezi copilul să comunice cu educatorii și să le dea de știre atunci când astfel de incidente au loc. De asemenea, că părinte, poți vorbi la rândul tău cu educatoarea, astfel încât să fie la curent cu aceste întâmplări și să se înarmeze cu atenție suplimentară pentru a preîntâmpina viitoare acte similare și, de ce nu, a dezvolta strategii sau a concepe un plan educativ în acest sens.
Este important să nu îi dai de înțeles copilului că este bine să răspundă acestor provocări în aceeași manieră, deoarece riscul asumat este prea mare, iar astfel de comportamente tind să se amplifice combătute astfel.
Ascultă-ți copilul. Atunci când, ca părinți, ascultăm activ ceea ce are de zis copilul, îi transmitem mesajul că este important, iar sentimentele și credințele sale sunt validate. Acest mesaj este extrem de important în cadrul comunicării părinte-copil, cât și pentru sănătatea relației propriu-zisă, în general.
Ponturi pentru a asculta activ:
- acordă-i copilului tău atenție deplină ori de câte ori este posibil, oprindu-te din ceea ce faci.
- stabilește contact vizual cu copilul.
- fii atent la limbajul corporal, nu doar la ceea ce spune.
- folosește cuvinte și expresii care marchează interes și curiozitate din partea ta, precum „Wow! Chiar așa?!”, „Povestește-mi!”, „Cum de s-a întâmplat asta?”, „Continuă”, „Ce s-a întâmplat până la urmă?” etc.
- zâmbește-i cât mai des atunci când îți vorbește.
- încurajează-l să povestească până la capăt!
Soluții și alternative
Creează-ți un plan de acțiune. Actele de agresivitate în cazul școlarilor și preșcolarilor au loc, de obicei, în timpul pauzelor (de masă sau de recreere), prin urmare, încearcă să-ți adaptezi „armele” de combatere conform discuțiilor cu copilul tău, respectiv celor purtate cu educatorul. Poți propune autorităților preșcolare implementarea unui sistem antibullying, fie sub formă unei supravegheri suplimentare, fie prin angajarea unui educator suplimentar care să aibă în sarcina supravegherea atentă a copiilor în momentele de joacă. Ca șansele de reușită să capete un contur real, este indicat ca această propunere să apară la inițiativa unei coaliții parentale și nu dinspre un singur părinte.
Află mai mult. Întreabă educatorul/educatoarea dacă a remarcat în ultimul timp vreo schimbare comportamentală la copilul tău, însă evită să te afișezi la grădiniță în fața colegilor săi, încearcă pe cât posibil ca întrevederea cu educatorul să aibă loc între patru ochi.
Ia în considerare cursurile unei grădinițe virtuale/online. Împreună cu eliminarea riscului de bullying, o astfel de alternativă deschide ușa unei varietăți de avantaje precum:
- Mai puține surse de abatere a atenției. Copiii mici sunt cunoscuți a nu fi bune exemple de concentrare a atenției pe perioade îndelungate de timp. Cei înrolați la cursurile unei grădinițe virtuale precum gradinitaonline.ro, ale cărei cursuri se desfășoară de acasă, sunt feriți de riscul de a fi distrași de către colegi. Orarul flexibil permite copilului să beneficieze de pauze corespunzătoare nevoilor sale.
- Copilul asimilează în propriul ritm. Educația preșcolară virtuală înlesnește copiilor accesul la o instruire, teme și sprijin personalizate.
- Cursuri create și adaptate în funcție de activitățile adecvate fiecărei grupe. Micuțul tău își va însuși într-un cadru structurat noțiunile elementare precum anotimpuri, animale, instrumente muzicale, puncte geografice, fenomene ale naturii, completate de activități creativ-recreaționale necesare unei dezvoltări și înțelegeri armonioase a lumii înconjurătoare.
Concluzii
Bullyingul reprezintă cea mai întâlnită cauză generetoare a celor mai cunoscute probleme de ordin social; este, de asemenea, printre tineri, cea mai comună cauza a sinuciderii. Este, totuși, mai frecventă în rândul copiilor școlari și preșcolari, deoarece aceștia, încă nedezvoltați pe deplin, sunt mult mai vulnerabili și influențabili și, în orice școală, se va găsi mereu un elev care găsește distractiv a face zile fripte unuia sau mai multor colegi. De-aceea, este de dorit ca astfel de comportamente să fie identificate și evaluate timpuriu pentru a izbuti prevenția lor într-o măsură cât mai mare.
O comunicare eficientă cu copilul tău, însoțită de o conștientizare permanentă a tendințelor problematice specifice vârstei, dar și apelarea la ajutor specializat sau orientarea către alternative viabile menite să diminueze aceste dificultăți și neplăceri, fie să amelioreze efectele nefaste ivite, trebuie să facă parte din arsenalul fiecărui părinte care își dorește o dezvoltare cât mai armonioasă a copilului său, premisă a unei vieți senine și împlinite a viitorului adult.
Resurse:
