SUMAR:
- Dezvoltarea copilului de vârstă preșcolară
- Dezvoltarea personalității copilului
- Importanța jocului în viața copilului
- Necesitatea interacțiunii copiilor de aceeași vârstă – de ce au copiii nevoie de socializare
- Jocul, modalitatea de exprimare a copiilor
- Concluzii
- Resurse
Copilul cunoaște lumea prin simțuri, fie că ne referim la lumea exterioară sau la cea interioară. Observăm acest aspect încă de la naștere. În timpul jocului, se întâmplă la fel. Copilul ajunge prin joc să se cunoască pe sine și lumea înconjurătoare, folosindu-și foarte multe dintre simțuri, cele bine cunoscute și acceptate cum sunt văzul, auzul, simțul tactil, dar și mai puțin știute, ca simțul proprioceptiv (perceperea dispunerii fizice a corpului și membrelor) sau echilibrul (simțul intermediat de urechea internă care poate detecta gravitația și deplasarea noastră spațială). Astfel, joaca devine activitatea centrală și esențială a copilăriei. De aceea, copiii au nevoie să se joace! Asta înseamnă să fii copil și să ai parte de o copilărie frumoasă. psiholog Denisa Zdrobis
Dezvoltarea copilului de vârstă preșcolară
Copilul este o minune a naturii. Acesta se transformă în primii ani de viață exact ca prințul din poveste, care creștea într-un an ca alții în șapte. Ritmul de creștere și al noilor achiziții în perioada copilăriei timpurii și al celei preșcolare este extrem de mare!
Perioada preșcolară corespunde celei de a doua copilării și începe cu vârstă de 3 ani și se termină odată cu împlinirea a 6 – 7 anișori.
În toată această perioadă, copilul poate fi comparat cu un burete, căci el „absoarbe” fiecare informație, fiind dornic să afle cât mai multe despre ceea ce îl înconjoară, astfel este tentat să asculte, să vadă, să încerce, să exploreze totul fără a părea că obosește.
Din punct de vedere fizic, copilul nu va mai crește „văzând cu ochii” ca în primii 3 ani de viață, ci se va înregistra o creștere lentă atât în greutate, cât și în înălțime și își vor face apariția dinții definitivi. Tot în această perioadă, creativitatea și spontaneitatea vor atinge punctul maxim, copilul având o imaginație tot mai bogată și va fi dornic de a se juca cât mai mult și mai diferit.
Copilul începe să aibă reacții emoționale tot mai controlate și mai în acord cu cerințele părinților, fiind momentul în care părintele se poate „înțelege” cu micuțul fără ca acesta din urmă să aibă tot felul de reacții gen urlete, plânsete sau refuzuri categorice. Acum este momentul în care se poate observa dacă micuțul are anumite îndeletniciri, dacă dă dovadă de performanțe în anumite activități, ce anume îi place să facă și ce nu. Dacă vă doriți ca cel mic să poată învăța mai multe, chiar de la profesioniști, puteți înscrie copilul la o grădiniță care desfășoară activități care sporesc inteligența și noile deprinderi.
Relațiile sociale sunt o altă caracteristică a acestei perioade, fiind foarte importantă implicarea copilului în diverse activități alături de alți copii. Un sprijin important în adaptarea socială și școlară a copilului va fi limbajul, asfel încât vocabularul său se va îmbogăți considerabil de la o săptămâna la altă. Atenția voluntară devine de mai lungă durată, apar primele forme ale gândirii logice, iar creierul se află într-o continuă dezvoltare.
Dezvoltarea personalității copilului
Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului.
Personalitatea reprezintă modul de organizare a caracteristicilor şi însuşirilor psiho-fizice şi psihosociale ale persoanei. Personalitatea cuprinde un ansamblu de componente precum: temperamentul, caracterul, aptitudinile. Temperamentul este înnăscut, copilul se naște cu un anumit tip de temperament observabil încă de timpuriu, care reprezintă ansamblul însuşirilor dinamico-energetice ale personalităţii. Ele prescriu modul în care se va manifesta şi va reacţiona copilul, impulsivitatea, ritmul reacțiilor, expresivitatea psihică (ritmul vorbirii, intonația, debitul, expresiile emoționale etc). Toate acestea se mai pot modela/controla prin educație.
Spre deosebire de temperament, trăsăturile caracteriale se formează sub influenţa educaţiei. În privinţa aptitudinilor, există o interacţiune permanentă între ereditate şi mediu, iar absenţa unuia dintre factori, influenţează evoluţia celuilalt.
În perioada preşcolară, are loc o intensă dezvoltare psihică, având în prim plan contradicţiile dintre solicitările externe şi capacităţile interne.
Copilul începe gradiniţa; comunicativitatea şi sociabilitatea se dezvoltă, este nevoit să se adapteze unui nou mediu, cu reguli și cerinţe. Dacă vă doriți ca cel mic să rămână totuși în sânul familiei, dar să beneficieze de îndrumarea unor educatori profesioniști, puteți opta pentru educația online. (vezi aici prima grădiniță online din România). Are loc o creştere a intereselor, aspiraţiilor şi aptitudinilor. Activitatea de joc este cea mai importantă în dezvoltarea personalităţii, prin rolurile şi subiectele pe care le abordează copilul, imitând ceea ce deja cunoaşte sau testând noi roluri pe care le poate considera compatibile cu sine.
În această perioadă, copilul îşi manifestă aptitudinile care, dacă sunt identificate şi susţinute, pot deveni o cale spre succes.
Importanța jocului în viața copilului
Jocul este limbajul copilului la vârste fragede, este modul prin care copiii exprimă liber și sincer ceea ce gândesc, este un mod de comunicare, un liant între părinte și copil, jocul este iubire și modul în care ei înțeleg și descoperă lumea.
Joaca este importantă în dezvoltarea socială, emoțională, cognitivă și fizică a copilăriei. În timpul jocului, cel mic își utilizează toate simțurile, motiv pentru care jocul este primul stadiu de învățare și activitate creatoare. În timpul jocului, micuțul dobândește capacitatea și experiențele noi, cultivă spiritul de observație, atenție, fantezie, gândire și spirit artistic.
Pe măsură ce copilul crește, joaca devine din ce în ce mai complexă, acesta exersându-și astfel abilitățile și talentele. Cercetătorii demonstrează că jocul este esențial pentru dezvoltarea personalității copilului și că prin joc acesta își dezvoltă capacitățile și competențele de bază. Scopul jocului este acțiunea, capabilă de a satisface dorințele sau aspirațiile copilului.
Este contraindicat să îi limităm copilului libertatea de mișcare, să-i structurăm sau să-i modificăm jocul, să-i transmitem mesaje negative vizavi de modul în care se joacă.
Jocul, ca și poveștile, deține un rol important și în dezvoltarea imaginației și vocabularului copilului. Cei mai mulți copii împletesc povestea cu jocul: după ce li s-a citit o poveste, pun în act ceea ce au aflat prin intermediul poveștii: o păpușă este prințesă, o jucărie de pluș este calul prințului și… iată teatrul de păpuși la scară redusă!
Părinții, bunicii și educatorii sunt persoanele care ajută copilul să își dezvolte intelectul prin joc și joacă. Prin joc, sunt identificate aptitudinile copilului.
Jocul este cea mai ușoară și mai plăcută manieră de a-l disciplina pe copil (în special în cadrul jocului cu reguli). Prin joc, copilul învață ce înseamnă reguli sociale, ce reprezintă respectul pentru cei din jur, învață să fie recunoscător și empatic.
Necesitatea interacțiunii copiilor de aceeași vârstă – de ce au copiii nevoie de socializare
Omul este o ființă socială. Atunci când se află în izolare, apar dezechilibre grave la nivel psihologic. Și în viața copiiilor, interacțiunea joacă un foarte important rol în dezvoltarea socială a celor mici. În cadrul procesului de dezvoltare socială și, în special prin interacțiune, copiii își descoperă abilitățile, învață să înțeleagă motivațiile și consecințele comportamentului și ajung să înțeleagă relațiile umane în lumea socială.
Factorii-cheie din cadrul dezvoltării sociale includ abilitatea de a observa și alte perspective decât cele proprii, de a face judecăți morale și de a demonstra competențele sociale de bază. Până la vârsta de aproximativ 7 ani, interacțiunile copiilor cu familia, colegii, școala, micile comunități din orașul natal și cu mass-media dețin un rol semnificativ în dezvoltarea competențelor sociale și interpersonale.
Principalele forme de interacțiune care pot susține pozitiv dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor sunt jocurile, structura complexă școlară, activitățile de acasă, interacțiunile sociale și noile produse ale mediei.
Jocul, modalitatea de exprimare a copiilor
Jocul răspunde nevoii de libertate spirituală, de mişcare, de exprimare. În joc, copilul se angajează în acţiune, participă de bună-voie şi se manifestă stăpân pe situaţie. Jocul este întotdeauna autentic, captivant, o bucurie şi o plăcere reală, o angajare între lumea imaginară a energiilor şi a încercării proprii.
Copiii, în situaţia de joc ating performanţe net superioare celor obţinute în afara jocului, în condiţiile efectuării unor sarcini din obligaţie. Acţiunile jocului creează pentru copil situaţii pe care el trebuie să le realizeze singur sau în colaborare cu colegii de echipă, cum ar fi: disciplină, supunerea consimţită faţă de regulile jocului, spiritul de echipă, spontaneitatea.
Jocul este un mijloc de însuşire activă a cunoştinţelor, devenind activitatea principală ce stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului în cadrul căruia se dezvoltă procesele psihice şi pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare. Vârsta preşcolară reprezintă un moment important de evoluţie psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-i apropie de alte feluri de activitate.
Concluzii
Vârsta preșcolară este cea în care copilul devine din bebeluș, un copil pregătit de școală. Copilul evoluează cu ajutorul jocului, socializează cu alți copii de vârste apropiate, învață lucruri noi, se bucură de un univers întreg de noutăți.
Resurse
