fbpx

Săptămâna 10

Sumar:

  • Ce se întâmplă cu bebelusul?
  • Ce se întâmplă cu tine?
  • Cum să faci să-ți fie mai bine?
  • Cum te poate ajuta tatăl?
  • Concluzii
  • Resurse despre „Săptămâna 10”

Ce se întâmplă cu bebelușul tău?

În această săptămână, are loc cea mai mare schimbare – bebelușul trece de la stadiul embrional la stadiul fetal, începând să capete trăsături umane, toate organele fiind de acum la locul lor, începând să lucreze împreună. Coada embrionară – partea inferioară a măduvei spinării – a dispărut.

Bebelușul tău este acum cât o căpșună, măsurând 3 – 4 cm și cântărind aproape 5 gr. Această măsurare nu ia în considerare nici măcar brațele și picioarele. Acest lucru se datorează faptului că în trimestrul I, bebelușul este măsurat de la vârful capului până la partea de jos a coapsei. Remarcabil este că poți asculta bătăile inimii bebelușului (aproximativ 180 bătăi/minut), aceasta fiind deja formată.

Capul bebelușului măsoară jumătate din lungimea corpului. Creierul începe să se dezvolte rapid și progresiv. Ochii bebelușului pot reacționa deja la lumină, dar vor rămâne închiși până în aproximativ săptămâna 27.

La 10 săptămâni de sarcină, încep să se formeze cartilajele și oasele bebelușului. Organele vitale sunt dezvoltate și încep să funcționeze, continuându-și evoluția. Chiar dacă dinții bebelușului vor apărea în jurul vârstei de 6 luni, mugurii acestora încep să se dezvolte sub gingii începând cu săptămâna 10 de sarcină. În această săptămână, stomacul produce sucuri digestive, iar rinichii produc cantități mai mari de urină, iar dacă este băiat, acesta va produce deja testosteron.

Timid, începe să își facă apariția și ceea ce ulterior va fi pielea bebelușului. Îți vine sau nu a crede, bebelușul deja exersează procesul de înghițire și lovire în interiorul burticii. Iar la un ecograf, veți putea vedea deja mișcările bebelușului.

Ce se întâmplă cu tine?

În ritm cu creșterea bebelușului, va crește și corpul tău. Este posibil ca începând cu săptămâna 10 să simțiti presiune în zona abdomenului inferior, ceea ce va duce la urinări frecvente. De asemenea, va crește și fluxul sanguin.

În această etapă, puteți continua să vă confruntați cu simptome fizice ale sarcinii, cum ar fi:

  • Oboseală.
  • greață și vărsături.
  • pofte alimentare.
  • arsuri la stomac și indigestie.
  • balonare, gaze, constipație.
  • dureri de cap ocazionale.
  • creșterea secreției vaginale.
  • amețeli și leșin.
  • durere de ligament rotund.
  • vene vizibile.
  • Toane.

Sunt persoane care se confruntă cu grețuri și persoane care au pofte alimentare intense. Oricare ar fi simptomele, este important să aveți o dietă sănătoasă și echilibrată. Dacă aveși pofte ciudate, cum ar fi poftă de detergent, var, pământ, ar fi util să vă adresați medicului pentru a depista dacă există vreo carență, deoarece aceste simptome nu sunt normale.

Creșterea fluxului sanguin poate determina amețeli și vene vizibile. Venele de la nivelul sânilor și abdomeniului pot fi din ce în ce mai proeminente. Unele femei vor suferi dureri de ligament rotund din cauza întinderii și a presiunii din uterul în creștere, care este acum de dimensiunea unui grepfrut. Ligamentele rotunde sunt două dintre ligamentele din pelvis care ajută la susținerea uterului, iar pe măsură ce copilul crește în timpul sarcinii, acestea se întind și se înmoaie. Când aceste ligamente se strâng, puteți simți durerea pe una sau pe ambele părți ale abdomenului. Întinderea și mișcările ușoare pot ajuta la ameliorarea disconfortului. Durerea poate fi ascuțită sau ușoară. Dacă este severă, ar trebui să discutați cu medicul pentru a exclude alte cauze.

Oboseala poate fi din ce în ce mai prezentă, datorându-se nivelului crescut de progesteron.

Este de remarcat faptul că femeia însărcinată este predispusă la infecții urinare frecvente. De aceea, trebuie să fiți atente la simptome și să anunțați medicul dacă bănuiți o astfel de afecțiune.

Posibil ca deja burtica să înceapă să fie proeminentă, dar acest aspect depinde foarte mult de construcția pe care o aveți, dacă ați asimilat kilograme multe în plus sau dacă ați slăbit în această perioadă din cauza grețurilor și a stărilor de rău.

Cum să faci să-ți fie mai bine?

Ca și în săptămânile anterioare, trebuie făcute multe modificări ale stilului de viață în timpul sarcinii și chiar după naștere. Evitați consumul de alcool, fumatul și toate celelalte substanțe toxice, inclusiv anumite medicamente.

Reduceți aportul de cafeină, dacă nu ați făcut deja acest lucru. Multe cadre medicale recomandă reducerea sau eliminarea cofeinei din dietă pe timpul sarcinii, astfel încât să nu consumați mai mult de 200 mg/zi (echivalentul unei căni de cafea). Reducerea sau chiar eliminarea cofeinei vă poate ajuta să dormiți mai bine.

Venele varicoase reprezintă probleme cu care o femeie însărcinată se poate confrunta. Varicele nu sunt prevenite, dar puteți lua măsuri pentru a ușura disconfortul și pentru a reduce extinderea lor. Nu stați cu picioarele încrucișate sau, dacă stați, nu stați pe perioade lungi de timp. Încercați să vă sprijiniți picioarele ori de câte ori puteți pentru a ajuta la îmbunătățirea fluxului sanguin. De asemenea, rămâneți activă, schimbați-vă poziția des și adăugați un exercițiu de sarcină în siguranță la rutina zilnică, dacă medicul aprobă acest lucru. Varicele pot provoca un disconfort uneori, picioarele dor și se simt grele, iar pe pielea din jurul venei se poate simți arsură sau mâncărime. Venele varicoase pot apărea în picioare, în jurul rectului unde sunt cunoscute sub denumirea de hemoroizi sau chiar în jurul zonei genitale, conform medicalnewstoday.com.

Cumpărați lenjerie confortabilă și sutiene potrivite, dacă este necesar.

Nu uitați să începeți să luați vitamine prenatale care conțin calciu. De asemenea, este recomandat să consumați alimente bogate în calciu, cum ar fi laptele pasteurizat, iaurt, somon, linte, migdale.

Începeți să planificați o vacanță pentru al doilea trimestru! Sunteți aproape în trimestrul II de sarcină, care uneori se numește perioada de „lună de miere” a sarcinii, atunci când puteți vă puteți bucura din nou de energie, deci acesta ar putea fi momentul potrivit pentru a lua o scurtă pauză. În plus, după cel de-al doilea trimestru, s-ar putea să nu mai aveți șansa să vă relaxați, așa că ar putea fi momentul potrivit pentru a face o călătorie relaxantă.

Cum te poate ajuta tatăl?

În această perioadă, este important să petreceți mult timp împreună. Tatăl poate afla detalii despre ce activități sportive poate face mama și pot lucra împreună la acest lucru. De asemenea, este util să vă însușiți și unele treburi casnice pentru a proteja viitoarea mămică.

Concluzii

Săptămâna 10 de sarcină poate aduce schimbări frecvente ale stării emoționale. Acum plângi necontrolat, iar într-un minut râzi în hohote? Nu-i nicio problemă. Astfel de stări vor fi prezente pe toată durata sarcinii. Burtica va începe să crească și este un moment propice pentru a o fotografia în fiecare săptămână, tocmai pentru a observa modificările ce au loc în corpul tău. Vei aștepta cu nerăbdare momentul viitoarei ecografii pentru a vedea ce face bebelușul a cărui creștere rapidă te va uimi.

În această perioadă, uterul mamei ajunge la dimensiunea unei portocale mari, în timp ce bebelușul e de mărimea unei caise. Bebelușul are lungimea de 30 mm și face mișcări ce pot fi văzute la ecograf. În această perioadă, se fac și investigațiile din primul trimestru de sarcină pentru a elimina eventualele posibile malformații. nhs.uk

Resurse despre „Săptămâna 10”

  1. thebump.com
  2. whattoexpect.com
  3. thebump.com
  4. babycenter.com
  5. tommys.org
  6. flo.health
  7. babycentre.co.uk
  8. pampers.com
  9. medicalnewstoday.com
  10. abbottfamily.com.sg
  11. nhs.uk

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultați medicul dumneavoastră sau să contactați dr. George Dejeu, medic specialist chirurgie.

Dr. George Dejeu

medic specialist chirurgie

Spitalul Pelican Oradea

www.spitalpelican.ro

www.drdejeu.ro

dejeu.george@drdejeu.ro

0741 039931

0731 212294

Dr. Dejeu George

Dr. Dejeu George

Medic Specialist la spitalul Pelican din Oradea. 0741 39 931 / 0731 212 294 dejeu.george@drdejeu.ro

Distribuie

Facebook
WhatsApp
Email

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Distribuie