Sumar:
- Ce se întâmplă cu bebelușul?
- Ce se întâmplă cu tine?
- Cum să faci să-ți fie mai bine?
- Cum te poate ajuta tatăl?
- Resurse despre „Săptămâna 39”
În săptămâna a 39-a de sarcină, cele mai multe mămici de-abia așteaptă să nască. Nerăbdarea și disconfortul ating cote maxime, așa că emoția de la începutul sarcinii privind nașterea este înlocuită cu dorința arzătoare de a naște cât mai repede. Se prea poate ca aceasta să fie tot calea naturii prin care le pregătește mental pe viitoarele mămici, așa că toate gândurile și fricile legate de durerile nașterii sunt complet înlocuite cu dorința ca bebelușul să iasă mai repede la lumină.
Ajunse în cea de-a 39-a săptămână de sarcină, înseamnă că sunteți însărcinată în opt luni și trei săptămâni, iar dacă nu veți intra în travaliu în această săptămână, atunci săptămâna următoare veți finaliza cele nouă luni de sarcină și veți ajunge la data nașterii.
După 39 de săptămâni petrecute în burtica mamei, bebelușul seamănă cu un mic pepene verde și măsoară aproximativ jumătate de metru în lungime. Bebelușul a luat în greutate și cântărește aproximativ 2,9 – 3,6 kg. Până la naștere, această greutate nu se va schimba cu mult, ba chiar poate stagna, mai ales dacă intrați curând în travaliu. Există unele evoluții interne care au loc tocmai pentru ca bebelușul să se descurce cât mai bine la venirea pe lume.
Ce se întâmplă cu bebelușul?
La 39 săptămâni de sarcină, se consideră că aveți un bebeluș ajuns la termen, care din clipă în clipă își va manifesta dorința de a ajunge cât mai repede pe lume pentru a face cunoștință cu părinții săi. Termenul complet este de 39 până la 40 de săptămâni, în timp ce bebelușii care se nasc înainte de 37 de săptămâni sunt prematuri. Bebelușii născuți în săptămânile 37 – 38 nu sunt tocmai ajunși la termen, în timp ce nașterile la 41 de săptămâni sunt considerate întârziate, iar bebelușii născuți după 42 de săptămâni sunt post-termen. În mod ideal, în săptămâna a 39-a de sarcină ar trebui să dați naștere.
Bebelușul continuă să acumuleze un strat de grăsime pe ceafă, între umeri și în jurul organelor interne care îl va ajuta să își controleze temperatura corpului după naștere, în primele săptămâni de viață. Majoritatea bebelușilor măsoară aproape jumătate de metru și cântăresc puțin peste 3 kg, deși băieții tind să fie puțin mai grei decât fetele. Dacă așteptați venirea pe lume a unui băiețel, nu trebuie să vă speriați dacă se va naște cu testicule destul de mari și umflate, întrucât hormonii mamei sunt de vină și foarte curând testiculele vor reveni la dimensiunea normală, conform www.thebump.com.
Chiar dacă bebelușul a ajuns la termen în această etapă a sarcinii, creierul său se dezvoltă în continuare într-un ritm uimitor. Creierul este acum cu aproximativ 30% mai mare decât în luna precedentă și va continua să se dezvolte într-un ritm incredibil în primii trei ani de viață. Prin urmare, nu este de mirare că o treime din greutatea menționată în rândurile anterioare aparține capului. Din prima zi de viață a bebelușului, veți observa cum creierul continuă să se dezvolte într-un ritm alert, impresionându-vă cu noi trucuri și lucruri pe care le învață.
„Organele bebelușului sunt complet dezvoltate, iar plămânii sunt printre ultimele sisteme care vor atinge maturitatea completă. Chiar și după naștere, va dura câteva ore înainte ca respirația să se normalizeze.
Oasele craniului nu sunt complet unite ca să permită capului copilului să treacă fără a dăuna prin canalul cervical al mamei.” doctor Gabriela ALbu
În această etapă a sarcinii, pielea bebelușului devine albă, indiferent de culoarea pe care o va avea după naștere. De această schimbare este responsabil un strat gros de grăsime care a fost depus peste vasele de sânge și care i-a oferit bebelușului culoarea rozalie. Copilul are capacitatea de a forma celule noi de piele, așa că vechile straturi de piele se îndepărtează, făcând loc noului strat de piele, conform www.babycenter.com.
Poate că vă așteptați ca bebelușul să plângă foarte mult și să plângă imediat ce vine pe lume. În primele luni de viață, bebelușii pot fi cam agitați și vor plânge, mai ales în mijlocul nopții. La început, bebelușul nu va plânge cu lacrimi. Canalele sale lacrimale nu sunt încă deschise, așa că bebelușul va plânge, dar fără lacrimi. De-abia după prima lună de la naștere, veți șterge lacrimile de pe obrajii bebelușului.
În această etapă a sarcinii, în intestinele bebelușului s-a format primul scaun. Se numește meconium, este lipicios și are o culoare verde închis spre negru. În cazul în care bebelușul va avea primul său scaun în timpul travaliului, va exista meconiu în lichidul amniotic. Dacă se întâmplă acest lucru, medicul împreună cu moașa vă vor monitoriza foarte atent atât pe dumneavoastră, cât și pe bebeluș, conform www.whattoexpect.com.
Ce se întâmplă cu tine?
Dacă la 39 de săptămâni, bebelușul este capabil să își flexeze membrele, iar creierul său se dezvoltă rapid și devine mai inteligent de la o zi la alta, mămica ar face orice numai să nască mai repede. Sunt șanse mari să nașteți în această săptămână, dar sunt șanse la fel de mari ca nașterea să aibă loc în următoarele săptămâni. Vor fi necesare ultrasunete și câteva alte teste pentru a verifica starea de sănătate a mamei și a bebelușului/bebelușilor. În funcție de rezultatele acestor teste, medicul dumneavoastră vă poate confirma dacă totul este bine sau vă poate recomanda să nașteți mai devreme. În general, în săptămâna a 39-a de sarcină, nu vă rămâne nimic altceva de făcut decât să vizitați medicul în fiecare săptămână, să așteptați copilul și să vă țineți mintea ocupată cu mici sarcini.
Simptomele tipice săptămânii 39 de sarcină – simptome care nu au legătură cu semnele care vă avertizează că ați intrat în travaliu – sunt similare cu cele cu care v-ați confruntat în ultimele câteva săptămâni. Contracțiile Braxton Hicks vor părea și mai constante, indiferent de ce anume faceți. De obicei, aceste contracții încep în partea din față a corpului și se diminuează atunci când vă schimbați poziția. Veți ști că ați intrat în travaliu atunci când contracțiile încep din vârful uterului și devin tot mai frecvente.
Pe măsură ce fătul se angajează, centrul de greutate se mută. Presiunea pelviană va fi destul de greu de suportat. Bebelușul deja se adâncește tot mai mult în poziția de naștere, așa că partea lombară a spatelui s-ar putea să vă creeze dureri și disconfort. Tot pentru că bebelușul intră în poziția de naștere, atinge nervi sensibili, provocându-vă unele senzații ascuțite în pelvis.
Tot în această perioadă, este foarte posibil ca organismul dumneavoastră să elimine dopul gelatinos. La 39 de săptămâni de sarcină, dacă observați o scurgere groasă și vâscoasă cu puțin sânge, atunci înseamnă că începeți să eliminați dopul gelatinos și corpul se pregătește să dea naștere. Multe femei elimină dopul de mucus cu o săptămână sau două înaintea nașterii, în timp ce altele îl elimină chiar în momentul expulzării fătului. Dacă mucusul are culoarea roz sau conține sânge, anunțați medicul ginecolog. Deși sunt multe persoane care consideră că eliminarea dopului gelatinos este un semn sigur că urmează să intrați în travaliu, nu există o știință exactă, deci este greu de spus dacă veți intra sau nu în travaliu, conform www.flo.health.
În această etapă a sarcinii, sunt multe viitoare mămici care deodată simt un avânt de energie și încep să facă curățenie și să pregătească fiecare loc din casă, în așteptarea copilului. Deși sentimentul de maternitate este din ce în ce mai puternic, încercați să nu vă pierdeți energia și vigoarea făcând curățenie, când ați putea să vă odihniți pentru a fi cât mai în formă în sala de nașteri, conform www.tommys.org.
Dacă veți simți și alte simptome în afară de acestea, ar putea fi modalitatea prin care organismul vă spune că bebelușul se pregătește să vină pe lume cât mai repede cu putință. În săptămâna 39 de sarcină, semnele de travaliu probabil vă ocupă 90% din gânduri. Este important să știți care sunt simptomele intrării în travaliu, dar nu trebuie să vă îngrijorați prea mult. În majoritatea cazurilor, simptomele de travaliu sunt atât de puternice și vor fi atât de diferite de cele pe care le-ați experimentat până acum, încât nu le veți putea ignora.
Un semn că foarte curând veți intra în travaliu este ruperea apei. Nu vă așteptați la o scenă precum sunt cele din filme, căci în realitate ruperea apei este o scurgere ceva mai abundentă, nicidecum un val turbulent. Din momentul în care sacul amniotic se rupe, cel mai probabil veți intra în travaliu în câteva ore.
Dacă simțiți contracții în mod repetat de ceva timp, începeți să verificați contracțiile folosind un ceas. Dacă aceste continuă să vină și timpul dintre contracții devine tot mai scurt, înseamnă că sunteți în faza de început a travaliului. Cât durează această etapă diferă de la mamă la mamă, așa că cel mai bine ar fi să vă anunțați medicul că ați intrat în travaliu și urmați instrucțiunile sale, ca în cele din urmă să vă luați geanta de maternitate și să vă deplasați spre spital.
Dacă ați ajuns în săptămâna a 39-a de sarcină și deocamdată nu ați simțit simptome că veți intra în travaliu, nu trebuie să vă panicați. În cele mai multe cazuri, femeile care sunt la prima naștere intră în travaliu în săptămâna 40 de sarcină, iar femeile care sunt la a doua sarcină intră în săptămâna 41 de sarcină.
De asemenea, sunt nenumărate femei care prezintă semne de travaliu, precum col dilatat sau subțiat și contracții regulate cu mai multe zile sau săptămâni înainte de naștere, în timp ce alte femei se dilată de la 0 – 10 cm în doar câteva ore, conform www.parents.com.
Cum să faci să-ți fie mai bine?
Sunt numeroase modalități la care puteți apela pentru a vă simți mai bine în săptămâna 39 de sarcină, iar simptomele să fie suportate cu mai multă ușurință. De exemplu, ați putea lua în considerare reflexologia. Este vorba despre o terapie alternativă pentru ameliorarea durerilor în timpul travaliului. Reflexologia este similară cu acupresura, excepție făcând faptul că presiunea este aplicată doar picioarelor și mâinilor și, uneori, urechilor. Cercetătorii în reflexologie consideră că organele interne – inclusiv uterul – pot fi accesate prin puncte localizate în tălpi. Potrivit specialiștilor reflexologi, travaliul poate fi redus substanțial cu ajutor unui bun reflexolog. Unele dintre punctele de presiune sunt atât de puternice, spun reflexologii, încât ar trebui să evitați să le stimulați dacă nu sunteți în travaliu, pentru că altfel ați putea provoca contracții.
Tot pentru a vă simți mai bine în această ultimă etapă a sarcinii, puteți încerca o mască naturală acasă sau la salon, o manichiură sau o nouă tunsoare. Din momentul în care bebelușul va sosi pe lume, sunt slabe șansele că veți mai avea timp la dispoziție pentru a vă putea ocupa de propria persoană, conform www.bounty.com.
Dacă veți intra în travaliu în această săptămână, întrebați medicul dacă vă este permis să mâncați în timpul travaliului. Unele femei nici nu se pot gândi la mâncare în timpul travaliului, în timp ce altele nu se văd înaintând în travaliu fără să mănânce ceva. Iată că cercetările au arătat că travaliul este mai scurt – de la 45 până la 90 minute – în rândul femeilor cărora le este permis să mănânce. La urma urmei, travaliul își merită pe deplin denumirea. Este o muncă grea și ca orice muncă grea, necesită combustibil, altfel va fi greu pentru mamă să aibă putere pentru a împinge bebelușul. Medicul sau moașa vă poate oferi câteva sugestii, dar în general puteți consuma cu încredere o supă, pâine prăjită cu gem, paste simple sau sorbet, conform www.whattoexpect.com.
Este important să dormiți cât mai mult și chiar să trageți câte un pui de somn în timpul zilei. Organismul viitoarelor mămici lucrează peste program pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea bebelușului, așa că odihniți-vă cât mai mult și lăsați persoanele apropiate să vă ajute cu sarcinile care trebuie rezolvate. Profitați de orice ocazie pentru a vă odihni!
De asemenea, ori de câte ori simțiți o durere, optați pentru un masaj. Pentru multe femei care suferă contracții, masajul poate aduce relaxare instantă și poate ajuta la diminuarea durerii. Nu este recomandat un masaj viguros, nici măcar în situația în care suferiți dureri insuportabile de spate. Totuși, puteți opta pentru o sticlă cu apă fierbinte învelită într-un prosop, pentru comprese fierbinți, pentru pachete cu gheață sau pentru o contrapresiune intensă pe locurile dureroase. De exemplu, partenerul de viață își poate apăsa palmele sau câteva mingi de tenis pe locurile dureroase.
Foarte mult contează acum să respectați o dietă sănătoasă. Pe parcursul ultimei etape de sarcină, veți avea nevoie de aproximativ 200 calorii în plus pe zi. Puteți să vă simțiți mai confortabil dacă mâncați mai puțin și mai frecvent. În cele din urmă, continuați să faceți exerciții fizice moderate, în special exerciții de tonifiere a musculaturii planșeului pelvin -exercițiile Kegel, care vă vor fi de folos atât în timpul nașterii, cât și după naștere, conform www.tommys.org.
Cum te poate ajuta tatăl?
În săptămâna 39 de sarcină, viitorul tată poate fi util în nenumărate feluri. O poate ajuta pe mamă să mențină curățenie în casă și să pregătească camera copilului, la fel de bine cum o poate ajuta să pregătească mâncăruri pe care le veți pune în congelator pentru ca după nașterea bebelușului niciunul dintre parteneri să nu stea în bucătărie. Tatăl poate oferi o mână de ajutor și în pregătirea genții de maternitate, mai ales în ceea ce privește ultimele cumpărături.
Pe lângă toate aceste sarcini mărunte, de mare ajutor ar fi ca tăticul să se acomodeze cu ideea că mama va trebui să alăpteze copilul. Nu este neobișnuit ca bărbații să pară nervoși cu gândul că partenera lor va alăpta bebelușul. Mulți viitori tătici au îndoieli și îngrijorări privind alăptarea. Unii se simt excluși, unii sunt puțin geloși, în timp ce alții se simt neputincioși pentru că nu pot face la fel de multe pentru bebeluș precum face mama. De asemenea, unii bărbați nu sunt familiarizați cu alăptarea, așa că nu înțeleg beneficiile pe care le oferă atât mamelor, cât și copiilor. Iar unii bărbați se simt inconfortabil la gândul ca partenera lor va fi nevoită adesea să alăpteze în public. Iată de ce este deosebit de important ca partenerii să participe la bucuria alăptării. Viitoarea mamă poate participa alături de partener la un curs de alăptare, acolo unde tatăl poate afla care sunt beneficiile alăptării și care sunt modalitățile prin care își poate susține partenera în această perioadă, conform www.whattoexpect.com.
Concluzionând, mai puțin de 5% dintre femei dau naștere la data exactă calculată încă de la aflarea veștii că sunt însărcinate. În săptămâna 39 de sarcină, bebelușul poate decide să vină pe lume oricând sau poate amâna sosirea pe lume cu încă o săptămână sau două. Totuși, pentru că viitoarele mămici se gândesc numai la intrarea în travaliu, vor avea impresia la fiecare mișcare a bebelușului că a sosit timpul. Cu excepția unui travaliu indus sau a unei nașteri prin cezariană, travaliul poate începe prin crampe ușoare sau prin ruperea apei. Travaliul are trei etape. Prima etapă începe la debutul travaliului și durează până când colul uterin se dilată complet până la 10 cm. A doua etapă începe în momentul în care dilatația este completă și continuă până se naște copilul. Mai este numită și etapa de „împingere”. A treia etapă începe după nașterea copilului și se termină când placenta este expulzată. Este cea mai scurtă etapă și durează între 5 – 30 minute.
Când veți ajunge la spital, veți fi probabil în perioada de travaliu activ, în timpul căruia colul uterin se dilată de la 3 până la 7 cm. Chiar dacă v-ați imaginat luni de zile cum va decurge travaliul, există șanse ca nu totul să se desfășoare așa cum ați plănuit. De exemplu, apa s-ar putea rupe, dar dacă nu aveți contracții, travaliul va trebui indus. Travaliul poate evolua atât de rapid încât nu va mai fi necesară intervenția epidurală, deși părea o opțiune salvatoare. Cel mai bine este să fiți deschisă, flexibilă în gândire, să faceți așa cum simțiți și să fiți pregătită pentru orice scenariu. Poate fi o naștere absolut simplă și frumoasă sau poate fi o naștere mai buclucașă, dar de care vă veți aminti cu drag.
Resurse despre „Săptămâna 39”
Pentru mai multe detalii despre subiect, vă rugăm să consultaţi medicul dumneavoastră sau să contactaţi pe doctor Gabriela Albu.
Doctor Gabriela Albu
cmiberceni@gmail.com